Moldova şi-a ales preşedintele

În Republica Moldova s-au numărat 99,86% din voturile exprimate în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de ieri.
Socialistul Igor Dodon este matematic câştigătorul scrutinului, după ce a obţinut 52,3% din voturi. El s-a şi declarat învingător şi a făcut apel la calm. Pro-europeana Maia Sandu are 47,6 procente. Într-o declaraţie făcută după închiderea urnelor, ea a reclamat o serie de nereguli în procesul de votare şi a promis că va clarifica fiecare caz în parte. Scrutinul prezidenţial a avut parte de proteste, cozi şi nemulţumiri în diaspora, după epuizarea buletinelor de vot la mai multe secţii. Alegerile de ieri au fost primele, în ultimii 20 de ani, în care cetăţenii au votat direct preşedintele. Până acum, acesta era ales de parlament./dursache/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 noiembrie)


 

Igor Dodon, potrivit primelor rezultate (95% din voturile numărate până acum) conduce cu 55,4 % iar Maia Sandu a obţinut 44,6 % din voturi.

După cum a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, la ora 21:00 s-au închis toate secţiile de votare, iar prezenţa la vot, conform informaţiilor preliminare, a depăşit 53%.