Editura Casa Radio la Gaudeamus XXIII: sub semnul vocilor exemplare

Sub deviza „Marile voci dau cortina la o parte”, Editura Casa Radio vă invită să îi fiţi alături, la cea de-a XXIII-a ediţie a Târgului Internaţional de carte Gaudeamus, în perioada 16-20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Fiecare voce de la Casa Radio aduce cu ea o lume, de la cea a copilăriei, la cea a marilor autori interbelici exemplar legaţi de lumea şi destinele radioului românesc, ori la cea a scriitorilor contemporani la radio, ori imensa lume a marilor maeştri ai muzicii clasice.

În Colecţia Biblioteca Radio, vă propunem un nou audiobook (carte+CD): Alice Voinescu, Din cauzele crizei sufleteşti de azi. Conferinţe la Radio (1933-1943). Prima femeie doctor în filosofie din România, excepţională profesoară de estetică şi istoria dramaturgiei, îndrumătoare spirituală la Asociaţia Creştină a Femeilor, Alice Voinescu reprezintă o voce actuală şi hiperlucidă. Publicarea conferinţelor susţinute de Alice Voinescu în faţa microfonului constituie o valoroasă recuperare a unui efort intelectual şi larg pedagogic datorat uneia dintre cele mai luminate minţi ale României din prima jumătate a veacului XX. În aceeaşi măsură, conferinţele susţinute de Alice Voinescu, alături de acelea ale lui Nicolae Iorga, Tudor Vianu şi alţii, demonstrează înaltul nivel intelectual al emisiunilor Radioului, din care amintim „Universitatea Radio”, „Ora femeii”, „Ora tineretului”, „Viaţa culturală străină”. Cartea beneficiază de un cuvânt-înainte de Doina Mândru, o prezentare de Alexandru Paleologu (1970) şi o postfaţă de Theodor Paleologu. „Niciodată nimic pedant la ea, nimic pretenţios, chiar când vorbea de Kant sau de Platon. Era totdeauna convinsă că poate la rândul ei învăţa ceva şi de la un tânăr, şi de la un om simplu, şi avea o nesfârşită putere de a se mira, de a se indigna, de a compătimi, de a admira.”, scria Alexandru Paleologu.

Editura Casa Radio vă aşteaptă cu o nouă apariţie şi în colecţia de audiobook-uri Fonoteca de Aur. Seria „Spectacolul poeziei”: Visători la steaua singurătăţii. Un eseu poetic şi muzical realizat de regretatul Eusebiu Ştefănescu, alături de fiul său, Ion Bogdan Ştefănescu, după versuri de Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu. Poezie, flaut şi o voce de neegalat, într-o creaţie absolut originală.

Vă invităm, de asemenea, să fiţi cu ochii şi pe noile noastre audiobook-uri din colecţiile consacrate publicului tânăr, Radio-Prichindel şi Noapte bună, copii!. Benzi desenate, ilustraţii de carte originale, montări radiofonice dedicate copiilor.

Semnalăm şi numeroase noi CD-uri în colecţiile muzicale Maestro, Lada de zestre, Profil interpretativ, Jazz forum. Câteva titluri: Cvintete cu pian. Schumann, Enescu. Cvartetul Voces, Valentin Gheorghiu, Ştefan Gheorghiu, George Nicolescu, Valeriu Pitulac, Aurel Niculescu, Imago Mundi. Isvor. George Enescu (Rapsodiile Române vs. muzică traditională şi folclor urban), Mihaela Ursuleasa, Mozart, Beethoven, Constantinescu. Interpretări din Arhiva Radio România, Stagiunea de Jazz, Live Sessions, Luiza Zan, Live!.

Programul lansărilor Editurii Casa Radio, la Standul Radio România – nivel +4.50, stand 244:

Vineri, 18 noiembrie, ora 13:30: Banda desenată, ilustraţia de carte, piesa radiofonică – lecturi pentru copii: noutăţi în colecţiile Radio-Prichindel şi Noapte bună, copii!. Invitaţi: Alexandrina Halic, Ioana Nicolaie, Carmen Acsinte, Alexandru Ciubotariu.

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 13:00: Lansarea audiobook-ului Alice Voinescu, Din cauzele crizei sufleteşti de azi. Conferinţe la Radio (1933-1943). Invitaţi: Cristina Deleanu, Doina Mândru, Andrei Cornea, Valeriu Râpeanu.

RADOR (14 noiembrie)