Premierul israelian solicită membrilor Cabinetului său să se abţină de la comentarii la adresa victoriei lui Donald Trump

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a solicitat miniştrilor săi să se abţină de la comentarii la adresa preşedinţiei lui Donald Trump, după ce mai mulţi politicieni de dreapta au anunţat că victoria în alegeri a lui Trump înseamnă renunţarea la soluţia privind două state în conflictul Israelului cu Palestina. Premierul Netanyahu a fost rezervat în privinţa comentariilor la adresa victoriei lui Trump, rezumându-se la a transmite felicitări şi asigurări privind colaborarea pe viitor. Între timp, alţi politicieni de dreapta au folosit victoria lui Trump pentru a-şi promova cauzele, unii solicitând renunţarea la ideea unei soluţii de două state în cazul conflictului, element ce a fost baza mai multor ani de negocieri. Benjamin Netanyahu a declarat duminică, la începutul unei reuniuni a cabinetului său, că „Preşedintele ales Trump împreună cu mine am decis să ne întâlnim curând, pentru a discuta toate chestiunile importante care leagă SUA de Israel”.
„Solicit tuturor miniştrilor, adjuncţilor de miniştri şi membrilor legislativului să acordăm viitoarei administraţii timp să formuleze – împreună cu noi – politica vizavi de Israel şi de regiune, prin canalele acceptate şi cele oficiale – nu prin intermediul interviurilor şi a declaraţiilor”. Victoria lui Trump este considerată posibil mai favorabilă în privinţa poziţiei SUA faţă de Israel, deşi mulţi analişti au avertizat că Trump s-a dovedit a fi impredictibil. Netanyahu a fost printre primii lideri cu care Trump a discutat după victoria obţinută în alegerile din SUA. În acelaşi timp, Israelul este îngrijorat că preşedintele Obama ar putea încerca adoptarea unei rezoluţii ONU în privinţa conflictului cu palestinienii, până la momentul terminării mandatului, la 20 ianuarie 2017, în contextul în care administraţia Obama şi-a înăsprit criticile la adresa Israelului din cauza construcţiilor israeliene în Cisiordania ocupată. „În aceşti ani am gestionat cu înţelepciune şi responsabilitate relaţiile cu SUA – cel mai mare şi mai important dintre aliaţii noştri – şi vom continua să o facem în lunile şi anii ce urmează”, a anunţat premierul israelian. Liderul israelian a mai adăugat că Donald Trump şi-a „exprimat prietenia foarte profundă pentru Israel, o prietenie care l-a caracterizat şi, trebuie să adaug, şi pe echipa din jurul său, timp de mai mulţi ani”. SUA acordă Israelului, anual, peste trei miliarde de dolari în ajutoare pentru apărare./cstoica/menescu

(www.aljazeera.com – 14 noiembrie)