LA CINĂ CU JULIETA ŞI ROMEO – Verona, confluenţă a culturilor şi a gusturilor

Cultura oraşului Verona este un ansamblu armonios de istorie, tradiţii, legende şi enogastronomie.

Încă din vremea Romei antice , perioadă în care a fost construit monumentul cel mai cunoscut din oraş, Arena, familiile nobile veroneze erau renumite în tot imperiul pentru ospitalitate şi pentru bogăţia meselor pe care le pregăteauTradiţia a continuat în Evul Mediu cu principii Della Scala, care i-au oferit găzduire şi lui Dante Alighieri, şi s-a transmis neîntrerupt până în zilele noastre. Excelenta bucătărie veroneză, care are la bază produse obţinute pe un teren variat şi generos, este şi astăzi mândria tuturor veronezilor, indiferent de clasa socială căreia îi aparţin.
A lua cina, în mod ideal, cu Julieta şi Romeo
este un moment special de sărbătoare, de degustare rafinată a produselor uneia dintre cele mai cunoscute excelenţe culinare italiene şi, nu în ultimul rând, un îndemn la iubire.
Oaspete de onoare va fi jurnalistul şi scriitorul Silvino Gonzato.

Invitatie – vineri 25 noiembrie 2016, ora 19.30 la sediul Institutului, în Aleea Alexandru 41, Bucureşti

Istituto Italiano di Cultura – Aleea Alexandru 41, Bucarest – 021-231 08 80 – iicbucarest@esteri.it