Percheziţii la sediul Autorităţii Electorale Permanente

Procurorii DNA Ploieşti fac în această dimineaţă percheziţii la sediul Autorităţii Electorale Permanente din capitală. Surse judiciare spun că dosarul vizează fapte de corupţie. În ultiam vreme, procurorii structurii teritoriale Ploieşti a DNA au instrumentat mai multe dosare penale în care sunt cercetaţi politicieni în legătură cu finanţarea unor partide politice sau a unor campanii electorale. Printre cei cercetaţi de DNA Ploieşti în astfel de dosare se numără fostul premier Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiţă, fostul lider al PNL Vasile Blaga sau fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan./opopescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie