Potrivit sondajelor de opinie, Marine Le Pen ar putea să iasă pe locul întâi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa

În Franţa, a doua zi după comemorarea atentatelor de la Paris din 13 noiembrie 2015, contextul politic este dominat de perspectiva prelungirii stării de urgenţă impusă după atentate până la alegerile prezidenţiale din primăvara anului viitor.

Corespondenţă de la Paris – Reporter: Anton Cazacu – Potrivit sondajelor de opinie, Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional, ar putea să iasă pe locul întâi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa cu aproape 30% din sufragiile exprimate. Oricare ar fi, însă, contracandidatul său la al doilea tur de scrutin, sondajele nu-i prezic şi victoria finală. Marine Le Pen speră, însă, mai ales după victoria lui Donald Trump în SUA, că sondajele de acum se înşeală şi că ea va putea ajunge anul viitor în funcţia prezidenţială. să o ascultăm pe lidera Frontului Naţional.

Marine Le Pen: Poporul american a confirmat o mişcare la scara planetei: revenirea popoarelor libere în concertul mondial. A fost reafirmat principiul întâietăţii conceptului de naţiune asupra intereselor particulare şi a relaţiilor de tip feudal, o imensă sete de libertate şi de independenţă şi, sper, apariţia unei concepţii multipolare în relaţiile internaţionale.

Reporter: Mesajul transmis de Marine Le Pen este cum nu se poate mai clar. Alegerea lui Donald Trump în SUA va favoriza alegera ei la preşedinţia Franţei, în 2017. Fostul prim-ministru francez Jean-Pierre Raffarin a confirmat această ipoteză care reprezintă şi o temere a multor francezi. De la Brexit încoace – a spus el – linia de front apărată de raţiune nu mai există. De astăzi încolo, Marine Le Pen poate câştiga în Franţa. Victoria lui Donald Trump a relansat, însă, şi competiţia din sânul forţelor de dreapta clasice. Peste numai câteva zile va avea loc alegerea primară, organizată în sânul forţelor de centru şi conservatoare, iar fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, pare că se apropie acum de favoritul sondajelor, fostul prim-ministru Alain Juppé, plasat ceva mai la centru pe eşichierul politic.

Nicolas Sarkozy: Mesajul poporului american trebuie ascultat. Ca şi alegerea britanicilor în favoarea Brexit-ului, el exprimă dorinţa unei schimbări. Într-o lume în care va trebui să negociem cu preşedintele rus, Vladimir Putin, care nu se dă înapoi de la nimic pentru a apăra interesele ţării sale, cu preşedintele chinez, care face acelaşi lucru pentru propria sa ţară, şi, de acum încolo, cu preşedintele american Donald Trump, am convingerea că nu putem da dovadă de neputinţă, de slăbiciune sau de lipsă de combativitate.

Reporter: Nicolas Sarkozy a ales în mod clar să se prezinte drept candidatul majorităţii silenţioase, candidatul celor defavorizaţi, care vrea să se opună elitelor. Miza este, ce-i drept, foarte mare la alegerile primare ale forţelor franceze de dreapta. Câştigătorul o va înfrunta, probabil, pe Marine Le Pen la al doilea tur de scrutin al alegerii prezidenţiale de anul viitor şi are mari şanse să devină viitorul preşedinte al Franţei./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 noiembrie