Un grup de migranți încearcă să treacă ilegal din Serbia în Croația

În jur de 130 de migranți, care și-au petrecut noaptea sub cerul deschis, la aproximativ 200 de metri de punctul de trecere a frontierei de la Sid Tovarnik, au încercat luni să străpungă printr-o baricadă amplasată de poliție și să treacă granița, dar nu au reuşit. După aceea au pornit prin câmp în intenţia de a trece ilegal frontiera sârbo-croată. Această acţiune a fost împiedicată de poliția sârbă, cu explicația că în cazul în care trec frontiera, nu vor mai putea să se întoarcă în Serbia. Polițiștii croaţi sunt desfășuraţi de-a lungul câmpurilor și ei, probabil, îi vor împiedica pe migranţi să intre în Croația, informează postul TV N1. Migranţii, originari din Pakistan și Afganistan, au refuzat cazarea în centrele de azil şi au protestat pentru că nu au voie să treacă legal prin Croaţia, ca să-şi continue călătoria spre țările Europei Occidentale. Noaptea a trecut fără incidente, în prezența unor forțe puternice de poliţie pe partea croată de trecere a frontierei, a anunţat Comisariatul pentru refugiați și migrație./ciliu/dsirbu

www.tanjug.rs – 15 noiembrie