Ambasadorul SUA la deschiderea Târgului GAUDEAMUS: Radio România investește în cultură și în literatură

Ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, a declarat, miercuri, în prima zi a Târgului Gaudeamus, că își dorește ca anul viitor, SUA, în calitate de invitat de onoare, să exploreze ”legăturile între literatura română și cea americană”.
În urmă cu câteva luni, Președintele Miculescu mi-a scris și m-a întrebat dacă Statele Unite ar vrea să fie țară invitată de onoare la ediția din 2017 a târgului. L-am sunat pe Președintele SUA pentru a discuta și apoi am avut oportunitatea de a merge la Washington pentru a mă asigura că vom avea sprijin pentru participarea SUA la ediția de anul viitor a târgulului. Și am hotărât, având în vedere reputația internațională a târgului, că ar fi o onoare pentru Statele Unite să participe anul viitor și sperăm să avem o contribuție puternică la ediția din 2017”, a spus Hans Klemm.
Întrebat ce părere are despre misiunea radioului public în ceea ce privește Târgul Gaudeamus, ambasadorul SUA în România a spus că apreciază că Radio România investește în cultură și în literatură.
Târgurile sunt scumpe, cer foarte multe resurse pentru a avea succes și e nevoie de multă implicare”, a mai spus ambasadorul SUA, precizând că organizarea unui asemenea târg spune multe despre Radio România.
De asemenea, Hans Klemm a declarat că a studiat puțin din literatura română, inclusiv fabule și povestiri.
Ne-ar plăcea să explorăm anul viitor care sunt legăturile între literatura română și cea americană”, a mai spus ambasadorul Statelor Unite în România.

RADIO ROMÂNIA CULTURAL– 16 noiembrie