FOTO-DOCUMENTAR: Aniversarea Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) şi obiectivele româneşti din patrimoniul universal

Motto: „Dat fiind că războaiele iau naştere în mintea oamenilor, în însăşi mintea oamenilor trebuie clădită apărarea păcii” – preambulul Actului Constitutiv al UNESCO

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

Miercuri, 16 noiembrie, se împlinesc 71 de ani de la semnarea, la Londra, a actului fondator al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Organizaţia activează în domeniul creării unui climat de pace pe plan mondial, punând accent pe dezvoltarea durabilă bazată pe observarea respectării drepturilor omului, respect mutual şi eradicarea sărăciei având ca obiective principale colaborarea între naţiuni în educaţie, ştiinţă, cultură, şi comunicaţii pentru a se reuşi stabilirea unui respect universal faţă de justiţie, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, conform Cartei Naţiunilor Unite.

Unul din obiectivele esenţiale ale UNESCO este acela de a institui o listă de locuri din patrimoniul mondial, importante din punct de vedere natural sau istoric, comunitatea mondială exprimându-şi astfel respectul şi sprijinul pentru importanţa deosebită a conservării şi salvării acestora.

Totodată, la 16 noiembrie, este marcată, anual, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România.

La originea înfiinţării UNESCO se află dorinţa unor ţări de a restabili sistemul lor de educaţie, încă înainte de încheierea Primului Război Mondial.

Astfel, în anul 1942, în plin război mondial, guvernele unor ţări europene care s-au confruntat cu Germania nazistă şi aliaţii săi s-au reunit, în Marea Britanie, la Conferinţa Miniştrilor Educaţiei. Aceste ţări căutau metode şi mijloace pentru reconstruirea sistemului lor de educaţie grav afectat de război, de îndată ce pacea urma să fie restabilită. După această conferinţă, proiectul a luat amploare în scurt timp, căpătând practic expunere universală, inclusiv prin aderarea SUA la acest demers.

Conferinţa Miniştrilor Educaţiei a convocat, pentru perioada 1-16 noiembrie 1945, la Londra, după sfârşitul războiului, o reuniune la care au participat reprezentanţii a 44 de state, tocmai pentru a crea o organizaţie pentru educaţie şi cultură, dar mai ales pentru o cultură comună a păcii, care să le reunească interesele. Impulsionate mai ales de Franţa şi Regatul Unit, grav afectate de război, delegaţiile statelor participante au decis crearea unei organizaţii care trebuia să stabilească „solidaritatea intelectuală şi morală a umanităţii” şi, în acest mod, să prevină, pe viitor izbucnirea unui nou război mondial.

Mănăstirea Humor, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, a fost ridicată în anul 1530, pe locul unei aşezări anterioare din secolul al XIV-lea. Mănăstirea se remarcă prin arhitectura armonioasă, fiind prima biserică din arhitectura moldovenească cu pridvor deschis.
Mănăstirea Humor, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, a fost ridicată în anul 1530, pe locul unei aşezări anterioare din secolul al XIV-lea. Mănăstirea se remarcă prin arhitectura armonioasă, fiind prima biserică din arhitectura moldovenească cu pridvor deschis.

La sfârşitul conferinţei, la 16 noiembrie 1945, 37 de ţări au semnat Actul Constitutiv al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, documentul intrând în vigoare în anul următor, la 4 noiembrie 1946, fiind ratificat de 20 de state: Africa de Sud, Arabia Saudită, Australia, Brazilia, Canada, Cehoslovacia, China, Danemarca, Egipt, Franţa, Grecia, India, Liban, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Regatul Unit al Marii Britanii, Republica Dominicană, Turcia şi Statele Unite ale Americii.

Prima sesiune a Conferinţei Generale a UNESCO s-a desfăşurat la Paris, în perioada 19 noiembrie – 10 decembrie 1946, cu participarea reprezentanţilor a 30 de ţări cu drept de vot.

În anul 1948, UNESCO recomandă Statelor Membre să declare învăţământul primar gratuit, obligatoriu şi universal.

În anul 1951 au aderat la organizaţie Japonia şi Republica Federală Germană, doi ani mai târziu şi Spania a devenit membru, iar URSS a aderat la UNESCO în 1954.

În anul 1960 a avut loc lansarea „expediţiei” din Nubia, Egipt, pentru a muta Marele Templu de la Abu Simbel pentru a se evita ca râul Nil să inunde situl după construirea barajului de la Aswan, una din marile realizări ale organizaţiei în domeniul patrimoniului universal. Au urmat 20 de ani de campanie susţinută a UNESCO, perioadă în care 22 de monumente şi complexuri arhitecturale de o valoare inestimabilă pentru umanitate sunt mutate – vorbim despre Moenjodaro (Pakistan), Fez (Maroc), Kathmandu (Nepal), Borobudur (Indonezia) sau Acropolis (Grecia).

De asemenea, în anii care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, organizaţia a lucrat la extinderea protecţiei drepturilor de autor în numeroase state care nu erau atunci părţi ale Convenţiei de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice –  încheiată în 1886, astfel că în anul 1952 a fost semnată Convenţia Universală privind Dreptul de Autor, sub egida UNESCO, adoptată la Geneva şi revizuită, la Paris, în anul 1971.

Mănăstirea Moldoviţa cu hramul „Buna Vestire“ este unul dintre cele mai importante monumente de artă veche românească, care prezintă, atât la interior, cât şi la exterior, picturi murale realizate în anul 1537
Mănăstirea Moldoviţa cu hramul „Buna Vestire“ este unul dintre cele mai importante monumente de artă veche românească, care prezintă, atât la interior, cât şi la exterior, picturi murale realizate în anul 1537

În anul 1956 Republica Africa de Sud s-a retras din UNESCO susţinând că unele dintre publicaţiile organizaţiei intervin în „problemele rasiale” ale ţării, iar în 1960, nu mai puţin de nouăsprezece state africane au devenit membre ale organizaţiei.

În anul 1968, UNESCO a organizat prima conferinţă interguvernamentală care a avut ca scop o conciliere între mediul înconjurător şi dezvoltare, ceea ce în prezent numim „dezvoltare durabilă”, o iniţiativă care a dus la crearea Programului „Omul şi biosfera”.

La 16 noiembrie 1972, la Paris, a fost semnată Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, un document important privind aprecierea şi protejarea unor opere create la nivel mondial.

În anul 1975, este înfiinţată, sub auspiciile Naţiunilor Unite şi UNESCO, la Tokio, Universitatea Naţiunilor Unite.

Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO a fost creat în anul 1976, iar primele situri au fost înscrise pe lista Patrimoniului Mondial al organizaţiei în anul 1978.

Tot în anul 1978, la 27 noiembrie, a fost adoptată Declaraţia privind rasele şi prejudecăţile de rasă, în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul învăţământului, ştiinţei şi culturii la sesiunea a douăzecea.

În anul 1972, Republica Democrată Germană a devenit nou membru, iar în 1984 SUA se retrag din UNESCO, din cauza dezacordurilor majore cu conducerea organizaţiei. Un an mai târziu Regatul Unit al Marii Britanii şi Singapore se retrag şi ele din organizaţie, iar bugetul UNESCO cunoaşte o prăbuşire considerabilă, dat fiind faptul că atât SUA cât şi Marea Britanie erau contributori importanţi.

În anul 1980 au fost publicate primele două volume ale UNESCO privind „Istoria generală a Africii”, urmată şi de alte serii similare dedicate alte regiuni, îndeosebi din Asia Centrală şi Caraibe.

Biserica Mănăstirii Pătrăuţi cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“ a fost construită în anul 1487 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, fiind o biserică de dimensiuni mici, dar foarte armonios proporţionată. Aici se remarcă tabloul votiv cu scena „Plângerii“ şi „Cavalcada sfinţilor militari“
Biserica Mănăstirii Pătrăuţi cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“ a fost construită în anul 1487 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, fiind o biserică de dimensiuni mici, dar foarte armonios proporţionată. Aici se remarcă tabloul votiv cu scena „Plângerii“ şi „Cavalcada sfinţilor militari“

Conferinţa Mondială privind Educaţia pentru Toţi, care a avut loc în anul 1990, la Jomtiem, Thailanda, lansează o mişcare globală pentru asigurarea educaţiei de bază pentru toţi copiii, tinerii şi adultii.

În perioada 1991-1993 douăsprezece republici din fosta Uniune Sovietică s-au alăturat UNESCO, Federaţia Rusă fiind membru din 1992.

Tot în anul 1992, a fost creat, sub egida UNESCO, programul „Memoria lumii”, care cuprinde arhive audio, cinematografice şi de televiziune.

Africa de Sud, aflată sub conducerea lui Nelson Mandela, revine în componenţa organizaţiei în anul 1994, iar Regatul Unit al Marii Britanii redevine membru în 1997, urmată şi de revenirea SUA, în anul 2003.

Declaraţia Generală privind genomul uman şi drepturile omului, a fost adoptată şi proclamată la Conferinţa Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 11 noiembrie 1997, iar în anul 2001 a fost adoptată Declaraţia Universală privind Diversitatea Culturală, în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO.

În anul 2000, la Dakar, în Senegal, Forumul Mondial pentru Educaţie a solicitat statelor să asigure educaţia de bază pentru toţi până în anul 2015.

manastireaÎn anul 2005, sultanatul Brunei a devenit al 191-lea Stat Membru al UNESCO, în 2007 Muntenegru este al 192-lea, Singapore – al 193-lea, din 8 octombrie 2007.

În 27 octombrie 2011, Sudanul de Sud este al 194-lea membru, iar ultimul stat care a aderat la organizaţie este Palestina, din 23 noiembrie 2011.

În prezent UNESCO are, deci, 195 de state membre organizate în 5 grupuri regionale – Africa, Statele Arabe, Asia şi Pacific, Europa şi America de Nord, America Latină şi Caraibele.

UNESCO are şi 10 state asociate, primul teritoriu cu această calitate fiind Insulele Virgine Britanice, la 24 noiembrie 1983, iar ultimul stat asociat fiind Montserrat, la 3 noiembrie 2015.

De asemenea, organizaţia are 55 de birouri regionale, prin intermediul cărora elaborează strategii, programe și activități în consultare cu autoritățile naționale și alți parteneri.

UNESCO operează o serie de institute şi centre de specialitate, are 184 de delegaţii permanente, care reprezintă guvernele Statelor Membre la UNESCO şi are 199 de Comisii Naţionale în toată lumea, fiind singura agenție ONU care are o rețea globală de organisme de cooperare naționale, cunoscute drept Comisiile Naționale pentru UNESCO, instituite de guvernele statelor membre, în conformitate cu articolul VII al Constituției UNESCO.

România şi UNESCO

România a aderat la UNESCO la data de 27 iulie 1956, tot de la acel moment fiind constituită şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO).

Prin H.G. 624/1995  Comisia a fost reorganizată, actul normativ stabilind caracterul Comisiei de instituţie publică cu personalitate juridică în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, precum şi rolul Comisiei de asigurare a legăturii României cu UNESCO şi de organism multidisciplinar de analiză, sinteză şi coordonare a programelor, proiectelor şi activităţilor din România ce decurg din Constituţia, rezoluţiile, programele/bugetele bi/multianuale elaborate de UNESCO.

Comisia colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Academia Română şi cu alte instituţii şi organisme centrale.

CNR UNESCO este alcătuită din 70 de membri, numiţi prin ordin al Ministrului Educaţiei din rândul personalităţilor marcante ale învăţământului, vieţii cultural-artistice şi ştiinţifice româneşti. Preşedintele şi secretarul general al Comisiei sunt numiţi prin decizia primului – ministru, la propunerea Ministerului Educaţiei.

Comisia este instituţia prin care se realizează relaţiile cu UNESCO – Paris şi cu alte instituţii UNESCO din străinătate, sub directa coordonare a Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. De asemenea, Comisia conlucrează cu Delegaţia permanentă a României la UNESCO, care este organismul Ministerului Afacerilor Externe care ţine legătura şi rezolvă direct problemele României la UNESCO – Paris.

Din 26 octombrie 2015, reprezentantul României la Delegaţia Permanentă la UNESCO este Adrian Cioroianu.

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale relaţiei ţării noastre cu UNESCO îl reprezintă siturile din România aflate pe lista Patrimoniului Monidal al organizaţiei.

manastire-transilvania

Astfel, ţara noastră are incluse în patrimoniul UNESCO 32 de obiective pe care RADOR vi le prezintă în cele ce urmează.

Dobrogea se înscrie pe lista patrimoniului mondial UNESCO cu Delta Dunării, începând cu anul 1992, fiind cel mai nou şi mai jos teritoriu al României, cu un relief în continuă formare şi remodelare. Este a doua deltă ca mărime din Europa.

În anul 1993 au fost incluse în patrimoniul universal mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei, lăcaşe de cult care se remarcă în primul rând prin vechime dar şi prin arhitectură, decoraţiuni şi pictură.

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din comuna Arbore, judeţul Suceava, a fost ridicată în anul 1503, iar pictura care mai există şi astăzi a fost realizată la 1541.

Mănăstirea Humor, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, a fost ridicată în anul 1530, pe locul unei aşezări anterioare din secolul al XIV-lea. Mănăstirea se remarcă prin arhitectura armonioasă, fiind prima biserică din arhitectura moldovenească cu pridvor deschis.

Mănăstirea Moldoviţa cu hramul „Buna Vestire“ este unul dintre cele mai importante monumente de artă veche românească, care prezintă, atât la interior, cât şi la exterior, picturi murale realizate în anul 1537

Biserica Mănăstirii Pătrăuţi cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“ a fost construită în anul 1487 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, fiind o biserică de dimensiuni mici, dar foarte armonios proporţionată. Aici se remarcă tabloul votiv cu scena „Plângerii“ şi „Cavalcada sfinţilor militari“

Mănăstirea „Sf. Nicolae“ Probota a fost ctitorită în anul 1530, arhitectura ei fiind reprezentativă pentru Moldova secolului al XVI-lea.

Biserica „Sf. Gheorghe“ din Suceava a fost ridicată între anii 1514-1522, iar picturile murale sunt remarcabile

Biserica „Sf. Gheorghe“ a Mănăstirii Voroneţ, ridicată în anul 1488 de Sf. Voievod Ştefan cel Mare, se remarcă prin pictura exterioară, reprezentând „Judecata de apoi“, în care predomină un albastru unic, rămas celebru sub denumirea de „albastru de Voroneţ“.

Tot în anul 1993, pe lista patrimoniului universal UNESCO a fost înscrisă Mănăstirea Hurezi (Horezu) din judeţul Vâlcea, ctitorită în anul 1690 de către Constantin Brâncoveanu. Construită în binecunoscutul stil brâncovenesc, mănăstirea este remarcabilă prin puritatea sa arhitecturală, prin echilibrul şi bogaţia detaliilor sculpturale, prin compoziţiile religioase care decorează lăcaşul, prin portretele votive şi prin picturile decorative. Şcoala de pictură murală şi iconografică înfiinţată aici în secolul al 18-lea este recunoscută pe plan mondial.

În anii 1993 respectiv 1999, din Transilvania au fost înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO o serie de situri săseşti, cu biserici fortificate:

Biertan este primul loc din Transilvania, considerat a fi foarte important pentru comunitatea internaţională, iar biserica de aici a fost construită între anii 1492-1515 şi este un rezultat al goticului târziu, cu elemente renascentiste la unele portale. Uşa sacristiei este considerată o capodoperă a genului.

Câlnic a fost atestată pentru prima dată în secolul al XIII-lea

Dârjiu cu biserica unitariană datează din secolele al XIV-XV-lea

Prejmer, este cea mai puternică cetate ţărănească din Transilvania, un monument de valoare inestimabilă, biserica evanghelică, operă a goticului timpuriu cu influenţe cisterciene, a fost ridicată la anul 1250

Biserica evanghelică de la Saschiz a fost ridicată între anii 1493-1496 şi se remarcă prin modul de fortificare a construcţiei

Biserica „Sf. Petru“ din Valea Viilor datează din secolul al XIII-lea şi are aspectul unui turn puternic, fortificat, fiind înconjurată de ziduri puternic fortificate

Biserica evanghelică de la Viscri, a fost ridicată spre sfârşitul secolului al XVI-lea în stil gotic.

În anul 1999, opt biserici din lemn din Maramureş intrau pe lista patrimoniului mondial UNESCO:

Biserica evanghelică de la Saschiz a fost ridicată între anii 1493-1496 şi se remarcă prin modul de fortificare a construcţiei
Biserica evanghelică de la Saschiz a fost ridicată între anii 1493-1496 şi se remarcă prin modul de fortificare a construcţiei

Biserica Mănăstirii Bârsana cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, care a fost construită în anul 1720

Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Ieud (biserica din vale), care datează din anul 1717

Biserica din Budeşti cu hramul „Sf. Nicolae“, construită în 1643, care păstrează şi astăzi picturi murale populare din anul 1762

Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Rogoz, construită în anul 1633, a fost incendiată de tătari şi refăcută în anul 1717 şi se remarcă prin frumuseţea deosebită a decoraţiunilor

Biserica „Sfânta Parascheva“ din Deseşti, atestată documentar în anul 1360 şi care deţine o colecţie de icoane pe lemn din secolul al XVII-lea şi pe sticlă din secolul al XIX-lea

Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Plopiş datează din anul 1796

Biserica din Poienile Izei cu hramul „Sf. Parascheva“ a fost construită în anul 1604 şi păstrează încă pictura murală în stil popular de la 1794

Biserica din Surdeşti cu hramul „Sfinţii Arhangheli“, care a fost construită în anul 1767.

Tot în anul 1999, pe lista patrimoniului UNESCO intrau şi şase cetăţi dacice din Munţii Orăştiei

Sarmizegetusa Regia, fostul centru politic, administrativ şi militar al statului dac la finalul secolului I î.Hr. şi începutul secolului I d.Hr., este una dintre cele mai mari cetăţi de refugiu din Transilvania

Băniţa se află pe un colţ de stâncă izolat, numit Dealul Bolii sau Piatra Cetăţii (902 m), la câţiva kilometri vest de oraşul Petroşani

Costeşti-Blidaru este o cetate care datează din secolul al II-lea î.Hr şi a fost reşedinţă permanentă a regelui dac Burebista

biserica-lemnCetatea dacică de la Căpâlna este amplasată pe culmea „La Cetate“, la 610 m altitudine

Costeşti-Cetăţuie, o cetate cu turnuri de apărare, este amplasată pe Dealul Cetăţuia, la 561 m altitudine

Luncani-Piatra Roşie, din satul Boşorod, cetate dacică de piatră cu cinci turnuri şi poartă, care datează din secolul I î.Hr.

Cetatea Sighişoara, este obiectiv UNESCO din anul 1999, fiind considerat cel mai atrăgător şi mai complet ansamblu urban medieval din România. Cetatea datează din secolele al XIV-XVII-lea, în interiorul ei întretăindu-se străzi înguste şi pavate, pe marginea cărora sunt aşezate case masive din cărămidă.

În fine, în anul 2010 a fost înscrisă pe lista patrimoniului universal UNESCO, o altă mănăstire din nordul Moldovei, Suceviţa. Situată la 18 km de Rădăuţi, în judeţul Suceava, Suceviţa este atestată la începutul veacului al XVI-lea, pe valea râului Suceviţa, între dealuri, unde existau o biserică din lemn şi o schivnicie.

Mai exact, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea voievodului Petru Şchiopul, însă este o ctitorie comună a familiilor Movileştilor, mari boieri, cărturari şi chiar domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti, sec. XVI-XVII. Construit în stilul arhitecturii moldoveneşti – îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporţii, păstrează planul trilobat şi stilul statornicit în epoca lui Ştefan cel Mare, cu pridvorul închis.

Fotografii din arhiva personală, octombrie 2010, iunie 2011, august 2012, august 2016