Autoritatea Naţională pentru Turism va cere guvernului mărirea fondului de garantare pentru agenţiile de turism

 Autoritatea Naţională pentru Turism va cere guvernului constituirea unui fond de garantare  pentru agenţiile de turism, în conformitate cu directiva europeană în domeniu, care trebuie aplicată până în 2018. Potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism, directiva va pune ordine pe piaţă. Dan Goicea, preşedintele ANAT Bucureşti şi regiunea Ilfov, afirmă că garanţia în favoarea turismului va creşte de peste 10 ori.
Dan Goicea: „La nivelul Europei, această directivă nu a fost încă implementată. Diferenţa între noi şi celelalte ţări este doar că nivelul de garantare a pachetelor este mult mai ridicat în celelalte ţări din vestul Europei, dar nici acolo nu este 100% garatat. Directiva introduce ca noutate garantarea 100% a pachetelor turistice achitate de persoane fizice pentru concediile pe care urmează să le petreacă. În România mergem pe nişte acte normative care deja sunt învechite, respectiv sumele, garanţiile au rămas desuete, sunt sume foarte mici, stabilite acum circa 15 ani şi care trebuie aduse în concordanţă cu volumul şi creşterea turismului care are loc la noi în ţară”.
Potrivit reporterului nostru Florentina Varga, în Germania fondurile de garantare ale celor patru firme de asigurări se ridică la suma de 400 de milioane de euro./mdudea/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 noiembrie)