Acţiuni de control ale poliţiştilor în pieţe şi târguri

Peste 200 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti în cadrul unei acţiuni de control desfăşurate în ultima săptămână, la nivel naţional, în pieţe şi târguri. Verificările au avut ca scop prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agro-alimentare şi s-au soldat cu amenzi în valoare de peste 3 milioane 700 de mii de lei. În plus, au fost confiscate peste 5 tone de carne, 19 tone de legume şi fructe, circa 16 mii de ouă şi sute de litri de lapte, de asemenea ţigări, ulei, bomboane, peşte, cupru sau alcool, în total mărfuri în valoare de peste 240 de mii de lei. Într-un comunicat, Poliţia Română informează că acţiunea a constat în 1.100 de controale, la finalul cărora s-au deschis aproape 190 de dosare penale, din care aproximativ un sfert vizează fapte de evaziune fiscală./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 noiembrie)