Ministerul Finanţelor propune guvernului cea de-a doua rectificare bugetară din acest an

 Ministerul Finanţelor propune guvernului cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va fi, la fel ca cea din vară, pozitivă. Cei mai mulţi bani, peste două miliarde de lei, îi vor primi Ministerul Sănătăţii, unde vor fi alocate credite de angajament pentru tratamentul pacienţilor cu ciroză hepatică. Peste un miliard de lei vor fi direcţionaţi către dezvoltarea infrastructurii şcolare şi de drumuri şi la reabilitarea sistemelor cu apă şi canalizare. Puţin peste un miliard vor reprezenta plăţile finale aferente schemelor de plăţi directe în agricultură, iar la bugetele locale au fost alocate 1,7 miliarde pentru finanţarea cheltuielilor autorităţilor administraţiei publice locale. /mpetre/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 noiembrie)