Târgul de Crăciun din Sibiu a atras deja numeroşi vizitatori

Unul dintre cele mai apreciate Târguri de Crăciun din România, cel de la Sibiu, s-a deschis aseară, în Piaţa Mare din centrul oraşului, şi a atras deja numeroşi vizitatori. Şi în această seară, Piaţa este plină de oameni care vor să se bucure deja de atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Marea noutate din acest an, la Târgul de Crăciun, o reprezintă sectaculoasele proiecții arhitecturale cu scene de iarnă, care îmbracă toate clădirile din jurul Pieței Mari. Tot în premieră, un trenuleț turistic face plimbări prin Centrul Istoric, iar cele 80 de căsuțe din lemn sunt pline de tentații pentru vizitatori./fdoman/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 noiembrie