De anul viitor, tinerii vor putea călători în UE cu abonamente de tren gratuite

Anul viitor va fi lansat, ca proiect pilot, Programul Gratuit Interrail al Uniunii Europene – a informat europarlamentarul socialist ungar István Ujhelyi. Într-un comunicat remis la sfârşitul acestei săptămâni biroului Agenţiei de Presă MTI de la Bruxelles, István Ujhelyi a subliniat că, în conformitate cu decizia Comisiei Europene, vor fi alocate 50 de milioane de euro pentru acest proiect pilot, din fondul suplimentar de 200 de milioane de euro creat pentru susţinerea programelor pentru tineret şi învăţământ. După aproape doi ani de eforturi susţinute s-a reuşit acest important rezultat în privinţa programului abonamentului gratuit Interrail, a menţionat europarlamentarul. Potrivit propunerii discutate la nivelul Parlamentului European, toţi cetăţenii din ţările membre ale UE ar primi, la împlinirea vârstei de 18 ani, un abonament cu care ar putea călători nelimitat timp de 22 de zile în toate ţările UE. „Ca mentor al acestei propuneri consider că scopul principal este ca acest program să fie un ajutor pentru tinerii care nu au posibilitate de a călători prin resurse proprii, pentru a cunoaşte alte ţări şi culturi europene. Acest program ar putea înseamna pentru mai multe zeci de mii de tineri ungari o posibilitate unică. Acum, când existenţa şi sensul Uniunii Europene sunt puse la îndoială de mai multe forţe populiste, acest program ar putea fi un răspuns valabil şi de succes pe termen lung pentru cei care vor să distrugă această comunitate europeană”, a subliniat vicepreşedintele Comisiei pentru transporturi şi turism a Parlamentului European, István Ujhelyi. Interrail Global va asigura posibilitatea de a călători în 30 de ţări. Tinerii pot călătorii gratuit cu acest abonament din Ungaria până în Norvegia, din Polonia până în Portugalia, oriunde în Europa./rganciu/menescu

(www.hirado.hu – 20 noiembrie)