Manifestări în România, de Ziua victimelor accidentelor rutiere

Mai multe manifestări sunt organizate astăzi în ţară, de Ziua victimelor accidentelor rutiere, stabilită de Naţiunile Unite în 2005, în a treia duminică din noiembrie. În România s-au înregistrat anul trecut aproape 1900 de morţi şi peste 9000 de răniţi grav pe şosele – anunţă Poliţia Română. Mai mult de jumătate dintre ei aveau peste 30 de ani. Statistica arată că unul din cinci accidente se petrece în zona Bucureşti-Ilfov, în timp ce la polul opus se află judeţul Covasna. Cele mai multe evenimente rutiere au loc între o maşină şi un pieton, iar 8 din 10 s-au înregistrat pe drumuri uscate. Numărul accidentelor cauzate de şoferii băuţi la volan sunt duble faţă de cele datorate pietonilor în stare de ebrietate, depăşind anul trecut 3600 de persoane. Ultima statistică europeană spune că România se află pe locul doi, după Letonia, la numărul de morţi în evenimente rutiere.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie