Statele grupului de la Vişegrad vor înfiinţa un centru comun pentru gestionarea crizei imigranţilor

Statele grupului de la Vişegrad, respectiv Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia, vor înfiinţa un centru comun pentru gestionarea crizei imigranţilor.
Anunţul a fost făcut astăzi la Varşovia de ministrul de interne al Ungariei, Sandor Pinter, după o întâlnire cu omologii săi din celelalte state ale grupului de la Vişegrad, respectiv Polonia, Republica Cehă şi Slovacia. Sandor Pinter a declarat, potrivit presei ungare, că centrul comun pentru gestionarea crizei imigranţilor va fi condus de Polonia, care deţine în prezent preşedinţia rotativă a grupului de la Vişegrad. Noul centru va avea rolul de a coordona activităţile celor patru state europene privind sprijinirea refugiaţilor aflaţi în zonele de conflict, de a contribui la împărtăşirea experienţelor existente la nivel naţional şi de a armoniza modul de utilizare a resurselor bugetare alocate pentru gestionarea crizei imigranţilor. Ministrul ungar de interne a precizat că statele grupului de la Vişegrad pot să aibă o poziţie unitară în ceea ce priveşte imigraţia, iar cooperarea existentă trebuie dezvoltată în continuare./ovidiu/gioan
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 noiembrie)