Migranţii din centrul de la Harmanli sunt verificaţi dacă au eventuale legături cu grupări radicale

„Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională din Bulgaria /DANS/ verifică dacă migranţii aflaţi în centrul pentru refugiaţi de la Harmanli au legături cu grupări radicale”, a declarat ministrul bulgar de interne, Rumiana Băcivarova. Alţi 30 de jandarmi se vor alătura trupelor care se află deja la centrul pentru refugiaţi de la Harmanli. Ministrul Băcivarova a informat Adunarea Naţională de la Sofia în legătură cu situaţia din centrul pentru refugiaţi, unde ieri au avut loc revolte violente. Procuratura bulgară va anunţa până la sfârşitul zilei câţi din cei 400 de migranţi reţinuţi după incidentele de la Harmanli vor fi acuzaţi de huliganism sau de atac asupra forţelor de ordine. Unul dintre refugiaţii reţinuţi a fost condus la Sofia, unde va fi acuzat de incendierea steagului Bulgariei. El este din Afganistan şi va rămâne în arest cel puţin 72 de ore. Potrivit Rumianei Arnaudova, purtătorul de cuvânt al procurorului general al Bulgariei, Procuratura are posibilitatea de a verifica şi eventualele sesizări privind acte de violenţă comise de poliţişti./ddaniela/schelaru

(www.bnr.bg – 25 noiembrie)