Orice incendiu cu origine criminală sau în urma incitării la incendieri va fi tratat ca act terorist – a declarat premierul Benjamin Netanyahu

Pompierii şi avioane speciale acţionează în nordul Israelului pentru a ţine sub control incendiile devastatoare. Potrivit autorităţilor, unele incendii au fost provocate intenţionat. Dragoş Ciocîrlan revine cu alte detalii.

Reporter: Orice incendiu cu origine criminală sau în urma incitării la incendieri va fi tratat ca act terorist – a declarat în această seară premierul Benjamin Netanyahu. El a cerut forţelor de securitate şi poliţiei să acţioneze în consecinţă şi a avertizat că vinovaţii vor fi pedepsiţi. Ministrul securităţii publice, Gilad Erdan, a cerut să fie supravegheate reţelele de socializare pentru identificarea celor care incită la incendieri. Netanyahu a confirmat că cel mai mare avion american de luptă împotriva incendiilor, Supertanker, va ateriza în această seară în Israel. Pompierii îşi continuă eforturile şi acţionează pentru a opri propagarea incendiilor în zona Haifa, în nordul ţării. Zeci de mii de persoane au fost evacuate din casele lor./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 noiembrie