Donald Trump îl consideră pe Fidel Castro un dictator brutal, care şi-a oprimat poporul

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, l-a descris pe fostul lider cubanez Fidel Castro, care a încetat din viaţă la vârsta de 90 de ani, ca fiind un „dictator brutal, care şi-a oprimat poporul decenii întregi”. Într-un comunicat de presă, Donald Trump a declarat că Fidel Castro a lăsat moştenire „o suferinţă inimaginabilă” şi că „a negat drepturile fundamentale”. În timpul campaniei sale electorale, Donald Trump a ameninţat că va anula recenta apropiere istorică între SUA şi Cuba, iniţiată de preşedintele în exerciţiu, Barack Obama. Spre finalul campaniei sale, Donald Trump a vorbit în termeni extrem de duri despre inversarea schimbării extraordinare iniţiate de Barack Obama şi a declarat că sunt întrunite toate condiţiile pentru această revenire la relaţiile anterioare. Comunitatea de afaceri din SUA a fost, însă, entuziasmată cu privire la potenţialul deschiderii unei pieţe în Cuba şi pentru unii membri ai comunităţii americane de afaceri ar fi extrem de dificil o retragere a unor relaţii comerciale care deja au fost iniţiate în ultimii ani cu Cuba./mbaciu/gpodea

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 noiembrie)