Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că nu este antiromân, ci doar antiunionist

Preşedintele ales al Republici Moldova, Igor Dodon, spune că nu este antiromân, ci doar antiunionist. El a declarat, însă, într-un interviu pentru TVR, că primele sale vizite după preluarea funcţiei vor fi la Moscova şi Bruxelles, şi nu la Bucureşti, aşa cum se instituise o tradiţie.
Igor Dodon: Noi suntem vecini, avem rădăcini istorice comune, suntem fraţi, însă fiecare la casa lui. Eu stimez statul român ca stat independent şi suveran şi sper foarte mult că exact aceeaşi abordare o să fie faţă de ţara mea, faţă de Moldova.
Realizator: Preşedintele ales pro-rus, Igor Dodon, a respins acuzaţiile potrivit cărora moldovenii din străinătate ar fi fost împiedicaţi să voteze. Radio Chişinău transmite că o instanţă de judecată examinează zeci de contestaţii din diaspora, care reclamă insuficienţa buletinelor de vot. Dodon afirmă că cei 300.000 de moldoveni din Occident au avut la dispoziţie 98 de secţii de vot, în timp ce în Federaţia Rusă, unde trăiesc 500.000, au funcţionat doar 8./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie