Jean-Claude Juncker a declarat că Obama a greşit atunci când a evaluat statutul Rusiei

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Rusia este pentru Uniunea Europeană un partener egal, şi nu „o putere regională”, după cum susţinea anterior preşedintele american, Barack Obama. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a mai susţinut, potrivit unui interviu acordat postului de televiziune Euronews că: „Aş dori să discut cu Rusia de pe picior de egalitate. Rusia nu este „o putere regională”, după cum susţinea preşedintele SUA, Obama. Atunci când a făcut această evaluare, a comis o mare eroare”.

Potrivit afirmaţiilor oficialului european, acesta şi-ar dori ca între Uniunea Europeană şi Rusia să existe relaţii care să depăşească cadrul obişnuit al unor relaţii, întrucât în Europa nu se poate construi o structură de securitate fără participarea Moscovei. „Până în momentul de faţă nu am găsit nici un fel de argumente în favoarea anulării imediate a sancţiunilor impuse Rusiei. Aş dori să avem cu Rusia un acord care să depăşească cadrul obişnuit al practicilor unor relaţii, având în vedere faptul că, fără Rusia, în Europa nu există o structură de securitate”, a menţionat politicianul. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a subliniat faptul că atitudinea faţă de Rusia ar trebui să fie una similară cu cea de „imensă structură şi de popor demn”. În opinia sa, UE mai are multe de aflat despre „profunzimea” Rusiei, întrucât este insuficient informată în acest sens. Relaţiile dintre Rusia şi Occident s-au complicat din cauza situaţiei din Ucraina.

Pe la sfârşitul lunii iulie 2014, UE şi SUA au impus sancţiuni punctuale împotriva unor persoane fizice din Rusia, dar şi la adresa unor companii ruseşti, apoi s-a trecut la aplicarea unor măsuri ce vizau anumite sectoare ale economiei. În replică, Moscova a aplicat şi ea contramăsuri, restricţionând importurile produselor alimentare provenite din ţările care au sprijinit sancţiunile aplicate împotriva sa./vdraguta/ilapadat

www.ria.ru – 27 noiembrie