Duelul Viorilor, un proiect Radio România, la Carnegie Hall și la Kennedy Center for the Performing Arts cu prilejul Zilei Naționale

După șase ediții de mare succes pe scenele din România și Europa, Turneul “Duelul Viorilor Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, în 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, în 5 decembrie, de la ora 18:00. Evenimentele, care au loc cu prilejul Zilei Naționale a României, sunt organizate de către Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu RA-Entertainment și Ambasada României în Statele Unite ale Americii.

Cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor cânta pentru prima dată împreună pe aceste mari scene. Acestă recunoaştere, şi, de ce nu, validare a valorii muzicienilor şi a valorii proiectului, vine după succesul celor șase ediţii, răsplătit, atât pe scenele din ţară, cât şi pe alte scene europene, cu aplauze îndelungi oferite de publicul care a umplut sălile de concert.

La cele două concerte, au fost invitați ambasadori și membri ai corpului diplomatic, acreditați la O.N.U. și la ambasadele din capitala SUA.

Repertoriul ales, același cu cel prezentat publicului din România în acest an, alcătuieşte un program pe care l-am putea numi: Best of Duelul Viorilor. Cei doi violonişti au ales să interpreteze cele mai aplaudate piese din istoria turneului, o ofertă muzicală generoasă, cu frumoase pagini din literatura pentru vioară şi pian, care le pun în valoare măiestria stilistică, virtuozitatea, tehnica, dar şi sensibilitatea şi dăruirea. Astfel, publicul prezent în sălile din SUA va asculta lucrări de mare virtuozitate de Sarasate, Moszkowski, Shostakovich, Smetana, Raff, Hubay, Wieniawski, Bériot, Piazzolla, Grigoraș Dinicu, și celebra Ciocârlia.

“Mă bucură faptul că acest Duel al Viorilor a devenit, practic, un brand național și nu numai. Cred că publicul a venit atras de numele sonore ale instrumentelor, dar mai ales pentru cei care cântă pe ele. M-am bucurat de muzică și de aplauze și aștept și eu cu nerăbdare recitalurile de la Carnegie Hall și de la Kennedy Center, care vin ca o încununare a acestui turneu care a reunit cu succes cele mai frumoase și apreciate momente din edițiile anterioare’’,spunea Gabriel Croitoru la finalul periplului național de anul acesta.

(RADOR, 28 noiembrie)