LEGEA BICICLETEI – propunere ONG către parlamentari

Un grup de organizații ale bicicliștilor propun viitorilor parlamentari adoptarea „LEGII BICICLETEI”-care să stabilească principii și să prevadă măsuri adecvate de promovare a utilizării bicicletei, pe mai multe planuri, în principal legislativ și instituțional, într-un mod coerent și integrat, pentru că abordarea cu pași mici și disparați s-a dovedit ineficiența.

În concret, viitoarea lege ar urma să declare promovarea utilizării bicicletei ca un obiectiv de interes public, să aducă modificări legislației rutiere, urbanistice, fiscale și din alte câteva domenii, să prevadă adoptarea unei strategii naționale și a unui masterplan în acest sens și crearea unor elemente instituționale la nivelul autorităților centrale și locale care să permită coordonarea între autorități și adecvata interfață cu comunitatea, atât în elaborarea măsurilor cât și în punerea lor în practică.

Inițiativa este lansată de Federația Bicicliștilor din România (FBR), Asociația Hai cu Bicla (HcB), Asociația Green Revolution (AGR), Asociația Adevărații Veloprieteni (AVR), Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) și Clubul Sportiv Nomad Multisport.

logo_asociatia_veloprieteniInițiatorii speră că un număr cât mai mare de candidați la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, din tot spectrul politic, să își declare sprijinul pentru ideea adoptării unei asemenea legi, iar cei aleși să colaboreze apoi între ei și cu organizațiile bicicliștilor pentru redactarea formei finale a proiectului de lege și promovarea lui în Parlament.

ONG-urile care au inițiat demersul așteaptă ca și alte organizații ale bicicliștilor, ONG-uri de mediu, operatori economici în domeniul biciclistic și alte entități să își declare sprijinul pentru această inițiativă comună și să se implice în promovarea ei.

28.11.2016

Pentru relaţii suplimentare:
Radu Mititean – FBR & CCN , contact@biciclisti.ro 0744-576836
Corneliu Belciug – AGR , corneliu.belciug@greenrevolution.ro 0728-132981
Mihai Denes – AVR , mihai@adevaratiiveloprieteni.ro 0744-369403
Oana Turturica – HcB , oana@haicubicla.ro
Daniel Sardan – NoMad , dan@nomadmultisport.ro

ANEXĂ:
Textul integral al apelului către candidaţii la calitatea de parlamentar:

Comunicat-de-presa-avr-legea-bicicletei