Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României. Conform tradiţiei, Sfântul Andrei este singurul apostol care a ajuns pe teritoriul ţării noastre, în Dobrogea, unde a întemeiat primele comunităţi creştine.
Andrei era pescar, frate cu Petru şi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Conform Evangheliei, atunci când l-a întâlnit pe Mesia, a răspuns fără şovăire chemării de a fi propovăduitor al mesajului creştin. După înălţarea lui Isus la cer şi pogorârea Duhului Sfânt, apostolii au tras la sorţi teritoriile pentru misiune. Sfântului Andrei i-a căzut Pontul, adică teritoriile din jurul Mării Negre. Există mărturii istorice că el a răspândit creştinismul la sciţi, o populaţie din nordul şi vestul Mării Negre. De aici se trage concluzia că Sfântul Andrei a ajuns şi pe teritoriul Dobrogei de astăzi, unde a hirotonit preoţi şi episcopi. Aceştia au dus mesajul creştin şi populaţiei dacice dintre Dunăre şi Carpaţi. De aceea, Sfântul Andrei este considerat apostolul stră-românilor şi ocrotitorul spiritual al României. Sfântul Andrei a murit ca martir în oraşul Patras din Grecia, răstignit pe o cruce în formă de X./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 noiembrie