Serbia cere sprijinul țărilor Grupului de la Visegrad și din Balcanii de Vest pentru aderarea ei la UE, declară ministrul sârb de externe

Ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a cerut marţi sprijin din partea miniștrilor de externe din țările Grupului de la Visegrad și din Balcanii de Vest pentru eforturile Serbiei de a deschide în luna decembrie trei capitole de negociere – capitolele 5,25 și 26 – în negocierile cu UE, pentru că „acest lucru ar da un puternic impuls perspectivei noastre europene”. În discursul său de la Varșovia, Dacic a reiterat faptul că Serbia a avansat foarte mult în procesul de reformă al întregii societăți, dar că are impresia că procesul de aderare nu progresează așa cum era prevăzut, deoarece intenţiile bune sunt condiţionate în mare măsură de progresul în dialogul dintre Belgrad și Pristina. „Poate ar fi bine ca o dată și voi să fiți auziţi de cei din UE, dacă sunteţi pentru aderarea noastră la UE” a afirmat Dacic. Şeful diplomaţiei sârbe a reiterat faptul că Serbia s-a angajat ferm în dialogul privind normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina, „în scopul de a rezolva problemele legate de interesele cetățenilor și pentru a asigura stabilitatea, care în Kosovo-Metohija este în continuare relativă”./ciliu/dsirbu

www.tanjug.rs – 30 noiembrie