Calendarul evenimentelor, 2 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Electoral
* Conferinţe de presă susţinute de preşedintele USR, Nicuşor Dan, la:
► Suceava  – ora 9:30
► Piatra Neamţ – ora 13:30, Hotel Central Plaza, sala ‘Atrium’
► Roman – ora 16:30, la Casa Veche
* Conferinţe de presă organizate de:
► PSD Bistriţa-Năsăud; participă vicepreşedintele PSD Doina Pană şi europarlamentarul Mircea Paşcu – ora 13:00
► PNL Iaşi – ora 10:00
* Craiova: PNL Dolj organizează un miting de susţinere a candidaţilor PNL din Oltenia şi a premierului Dacian Cioloş, la Craiova; participă preşedintele PNL, Alina Gorghiu, şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă, secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, şi reprezentanţii organizaţiilor PNL din judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Teleorman şi Vâlcea – ora 16:30, Esplanada Teatrului Naţional ‘Marin Sorescu’
* Sibiu: PNL Sibiu organizează evenimentul „România, înainte!” – ora 18:00, Sala Thalia

– Casa Regală
* Sibiu: Volumele „Crăciunul Regal” şi „Calendarul Regal 2017” vor fi lansate, la Librăria Humanitas, în prezenţa principelui Radu al României – ora 10:30. Evenimentul este organizat de Curtea Veche Publishing

– Administraţie
* Alba Iulia: Conferinţa de lansare a proiectului pilot ‘Alba Iulia Smart City 2018’, organizată de Primăria Municipiului Alba Iulia în parteneriat cu Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională – ora 10:00, la Universitatea 1 Decembrie 1918, Amfiteatrul A9

– Social
* Braşov: Concert caritabil susţinut de pianistul Eduard Kunz – ora 19:00, la Sala Patria. Fondurile adunate în urma vânzării biletelor vor sprijini proiectele Firm Foundations Romania care previn abandonul scolar în rândul copiilor din medii defavorizate. În pauza dintre momentele la pian, pot fi achiziționate lucrările pictorilor Cosmin Frunteș și ale lui Dumitru Șchiopu, doi dintre cei mai apreciați pictori locali

– Manifestări dedicate Zilei Naţionale a României (1 dec.)
* Alba Iulia: Primăria Alba Iulia și Consiliul Județean Alba organizează ”Festival de România”. Din program:
• ora 10:00 – Alba Iulia Smart City 2018 – conferință de lansare a proiectului pilot – în Amfiteatrul A9, Universitatea 1 Decembrie 1918
* Curtea de Argeş: Lansarea cărţii-document „De la Zalmoxis la Sarmizegetusa”, de Florin Horvath – ora 16:00, la Muzeul Municipal Curtea de Argeş, Sala Basarab a Secției de Istorie a Muzeului
* Beijing: Institutul Cultural Român de la Beijing organizează, pe 2 și 5 decembrie, două recitaluri de pian și fagot susținute de muzicienii români Ilinca Dumitrescu și Vasile Macovei. Cele două concerte vor avea loc la Conservatorul Central de Muzică din Beijing, respectiv la Universitatea de studii străine din Beijing
* Bruxelles și Anvers: Institutul Cultural Român de la Bruxelles organizează mai multe evenimente menite să marcheze Ziua Naţională a României. În perioada 2 – 4 decembrie, ICR susține turneul Corului de Copii şi Tineret „Symbol” al Patriarhiei Române la Bruxelles și la Anvers. Corala „Symbol” a Patriarhiei Române va efectua un turneu de patru concerte la Bruxelles (Catedrala  „Notre Dame de la Cambre, Biserica Sfântul Paul și Casa pentru persoane cu handicap divers) şi în Anvers (Biserica Ortodoxă Română)
* Haacht, Belgia: Tot în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, are loc vernisajul Bienalei Internaționale de Sticlă / Glass Art Biennial 2016, la care participă artiștii Ioan Nemțoi și Mihai Țopescu, sprijiniți de Institutul Cultural Român de la Bruxelles – ora 20:00, la centrul cultural comunitar Den Breughel. Evenimentul este organizat de Art Foundation „Kunststichting Perspektief vzw”, iar expoziția este deschisă până la 11 decembrie
* Italia: Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni și Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Consulatul General de la Trieste, Asociația Socio- Culturală Română „Decebal – Traian“ și Parohia Greco-Catolică Română „San Rocco“ Venezia – Mestre, vor organiza, în perioada 2 – 4 decembrie, evenimente dedicate sărbătorii naționale. La Teatrul Astra din San Dona`di Piave, la Teatrul Istoric din Asolo și la Villa Burri din Verona vor avea loc trei spectacole de muzică populară și divertisment susținute de Viorica Macovei, Vatentina Fătu, Vasile Muraru, alături de Nicolae Botgros și Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii“ din Chișinău și grupul coral „Colindătorii“ al Asociației Socio-Culturală Română „Decebal – Traian“
* Lisabona: Institutul Cultural Român de la Lisabona marchează Ziua Națională a României prin organizarea vernisajului expoziţiei „Zestrea“, de Liliana Țuroiu – ora 19:00, la sediul său din Rua do Barão nr. 10, Alfama. Expoziția va putea fi vizitată până în data de 12 decembrie
* Lisabona: Institutul Cultural Român de la Lisabona continuă seria evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României prin organizarea unei serii de concerte ale grupului Vivarte, în perioada 2 – 6 decembrie. ICR Lisabona va organiza un concert de gală de Ziua Națională la Sé Patriarcal (Catedrala Patriarhală din Lisabona), în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză și un concert de colinde în cadrul programului Natal em Lisboa/ Crăciun la Lisabona, organizat de Primăria din Lisabona

– Cultură
*  Vernisajul expoziţiei de grafică şi pictură „Valul grecesc” – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi
* Premiera, în cinematografele din toată țara, a noii producții „Underworld: Blood Wars”/“Lumea de dincolo: Războaie sângeroase”
* Cluj – Napoca: Galeria IAGA Contemporary Art, în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca, organizează vernisajul expoziţiei „Il Movimento delle Cose” – ora 18:00, la Muzeul de Artă. Curatori: Olimpia Bera, Bogdan Iacob, Walter Bonomi (2 – 4 dec.)
* Deva: A 34-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică uşoară „Stelele Cetăţii”, organizat de  Primăria Municipiului Deva, Centrul Cultural ”Drăgan Muntean“ şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara – ora 18:00, la Teatrul de Artă Deva (2 – 3 dec.)
* Sibiu: Proiecţia filmului iugoslav „Marşul spre Drina”, produs în anul 1964, în cadrul proiectului cultural „Art Cine Club”, propus de Muzeul ASTRA, în parteneriat cu Asociaţia Martinus şi Universitatea „Lucian Blaga” – ora 17:00, în sala Auditorium din cadrul Pavilionului Muzeal Multicultural, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
* Timişoara: Festivalul „Promusik World Fest” – ediţia a III-a, se va desfăşura în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, manifestare artistică anuală, organizată de Şcoala ProMuzica & Cultura din Timişoara, cu sprijinul Universităţii de Vest, al Primăriei Municipiului Timişoara și al Consiliului Local (2 – 4 dec.)
* Cernăuţi, Ucraina: Concert susţinut de o echipă de tineri folkişti, sosiţi de la Braşov, la care se vor alătura şi câţiva interpreţi bucovineni, printre care se numără interpreţii Iulia Caraiman din Braşov şi Carolina Jitaru din Cernăuţi – ora 16:00, în sala Bucureşti a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, Str. Kobyleanska nr. 9. Spectacolul este organizat de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” şi Liga Tineretului Român „Junimea”
* Izmir, Turcia: Teatrul de Animaţie Ţăndărică participă, cu susţinerea ICR Istanbul, la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic din Izmir, organizat de operatorul cultural TAKSAV – Toplumsal Araştirmalar, Kultur ve Sanat icin Vakif – Foundation for Social Research, Culture and Art, cu spectacolul de marionete pentru adulţi non-verbal „Candid”, după Voltaire (2 – 12 dec.). Scenariul, regia artistică, costumele, păpuşile şi animaţia digitală sunt semnate de un singur nume, Cristian Pepino, iar muzica îi aparţine lui Dan Bălan

– Sport
* Meci din etapa a 14-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Bucureşti – AHC Dunărea Călăraşi – ora 19:00, la Sala Rapid
* Se desfăşoară două partide din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de baschet masculin
• ora 17:15 – CS Dinamo Bucureşti – U-Banca Transilvania Cluj  – la Sala Dinamo – Bucureşti
• ora 18:00 – Municipal Olimpic Baia Mare – BC CSU Sibiu  – la Sala Polivalentă Lascăr Pană – Baia Mare
* Constanţa: Clubul Nautic Român organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa şi cu susţinerea Centrului Român al Navigatorilor – CERONAV şi a Direcţiei Judeţeane pentru Tineret şi Sport Constanţa, cea de-a V-a ediţie a evenimentului nautic „Regata Moş Nicolae – festival de tradiţii marinăreşti” (2 – 4 dec.)
* Are loc o partidă din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: Progym Gheorgheni – ASC Corona Braşov – ora 18:30

– Diverse
* Târgu Mureș: A II-a ediție a târgului „Zilele jocurilor – boardgamers convention”, în cadrul căruia vizitatorii vor putea încerca cele mai noi jocuri, vor participa la concursuri cu premii și vor putea achiziţiona jocuri la prețuri promoționale – ora 10:00, la Teatrul Național din Târgu Mureș (2 – 4 dec.)

– S-a întâmplat într-o zi de 2 decembrie
* Acum 1502 ani (514 î.H.), avea loc prima atestare documentară a geto-dacilor, de către istoricul grec Herodot din Halicarnas, părintele istoriei care-i descria pe geto-daci „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, singurii care „luaseră hotărârea îndrăzneaţă” de a-l înfrunta pe temutul rege persan Darius I
* Se împlinesc 315 ani (1701), de când, printr-un edict imperial, românilor din Transilvania li se lăsa libertatea de a îmbrăţişa una din cele patru religii „recepte” (catolică, luterană, calvină şi unitariană) sau de a păstra credinţa ortodoxă (2/12)
* Cu 212 ani în urmă (1804), la Catedrala Nôtre Dame din Paris, Napoleon Bonaparte a fost încoronat Împărat al Franței (1804-1814 și 1815), în prezenţa Papei Pius al VII-lea. Napoleon Bonaparte s-a născut la 15 august 1769 la Ajaccio, în Corsica. În 1802, a fost numit consul pe viață, iar în mai 1804 a fost proclamat împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I, la 2 decembrie 1804 având loc încoronarea sa. Învins, însă, definitiv la Waterloo (1815) de armatele coaliției europene, a fost silit să abdice pentru a doua oară și a fost deportat în Insula Sf. Elena, unde a murit, la 5 mai 1821. În 1840, rămășițele sale pământești au fost aduse cu o fregată în Franța și apoi depuse, la 15 iulie 1840, într-un cadru solemn, în Catedrala Domul Invalizilor din Paris
* Acum 211 ani (1805), a avut loc Bătălia de la Austerlitz, în care armata lui Napoleon, în inferioritate numerică, a învins o armată ruso-austriacă comandată de țarul Alexandru I, desfășurată în estul Cehiei de astăzi, lângă actualul oraș Brno. Victoria de la Austerlitz a dus la forţarea Austriei să semneze Tratatul de la Pressburg cu Franţa şi la retragerea ruşilor în teritoriul lor
* În urmă cu 193 de ani (1823), în mesajul anual către Congres, preşedintele SUA, James Monroe (1817-1825) a lansat programul de politică externă a ţării (care-i va purta numele, „Doctrina Monroe”), care condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale Americii şi viceversa
* Acum 171 de ani (1845), se înfiinţa, la Paris, „Societatea Studenţilor Români”, în frunte cu Ion Ghica (preşedinte), C. A. Rosetti şi Scarlat Vârnav (secretari). Societatea a organizat în capitala Franţei o Bibliotecă română (1846) şi a militat pentru unitatea politică a Ţărilor Române. Acest fapt istoric a stat şi la baza înfiinţării Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) în ianuarie 2009, organizaţie care întruneşte astăzi peste 4.000 de tineri români din întreaga lume (2/14)
* Acum 168 de ani (1848), avea loc urcarea pe tron a lui Franz Joseph I de Habsburg (1830-1916), împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916). În timpul domniei sale, Franz Joseph I a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul. În timpul său, în anul 1867, s-a creat statul dualist Austro-Ungaria. A participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei
* În urmă cu 167 de ani (1849), se constituia, la Paris, Asociaţia Română pentru Conducerea Emigraţiei, care milita pentru împlinirea idealurilor Revoluţiei de la 1848. Asociaţia era condusă de un comitet format din Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti şi Dumitru C. Brătianu
* Cu 152 de ani în urmă (1864), domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul Penal (intrat în vigoare la 1.V.1865), alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851). Documentul avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone (2/14)
* În urmă cu 28 de ani (1988), a avut loc una dintre marile catastrofe navale maritime româneşti, tragedie în care a fost implicat cargoul „Sadu“ (pavilion: România, IMO: 7642089, indicativ: YQSC, comandant: căpitanul Sergiu-Lucian Grigorescu), care s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanţa, la o adâncime de circa 18 – 24 metri, lovindu-se de stabilopozii Digului de Nord. 15 din cei 22 de membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa
* În zilele de 2 şi 3 decembrie, acum 27 de ani (1989), avea loc întâlnirea la nivel înalt de la Malta între liderii SUA, George Bush, şi URSS, Mihail Gorbaciov, consacrată „noii ordini internaţionale”, cei doi lideri declarând încheierea „războiului rece”

Aniversări – Comemorări

– 1839: S-a născut profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13.XI.1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii (m. 1891)

– 1935: S-a născut poetul Nicolae Labiş (m. 1956, în urma unui accident de tramvai suferit în noaptea de 9/10 decembrie acelaşi an)

– 1936: S-a născut actorul de teatru şi film Mitică Popescu, un adevărat maestru al comediei româneşti – 80 de ani

– 1937: S-a născut graficianul Done Stan

– 1938: S-a născut Emilia Jivanov, artist plastic şi scenograf; în anul 2000, UNITER i–a acordat Premiul pentru întreaga activitate

– 1940: S-a născut poetul George Iarin (pseudonimul lui Gheorghe Ionescu)

– 1940: S-a născut Cornel Fugaru, compozitor de muzică uşoară, solist vocal şi instrumentist; lider al formației “Sincron” (m. 2011)

– 1950: A murit (la Geneva) Dinu Lipatti, pianist, compozitor şi pedagog; ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în Elveţia; membru post-mortem al Academiei Române din 1997 (n. 1917)

– 1951: S-a născut Alexandru Cistelecan, profesor, critic literar, redactor–şef adjunct al revistei „Vatra” (Tg. Mureş) – 65 de ani

– 1957: S-a născut bateristul Edi Petroşel (membru al formaţiei „Holograf”)

– 1964: S-a născut Leo Iorga, solistul vocal al trupei PACT by Leo Iorga şi Adrian Ordean

– 1968: S-a născut actorul Popa Ovidiu-Gheorghe

– 1970: A murit soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe; membră fondatoare a Operei Române din Bucureşti (n. 1881)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul Consiliului Europei, Nils Muižnieks, participă la lansarea Rețelei Europene de Implementare

– Paris: Comisia APCE pentru Regulamentul de procedură, imunități și afaceri instituționale va organiza o masă rotundă cu tema „Apărarea acquis-ului Consiliului Europei: menţinerea celor 65 de ani de succes de cooperare interguvernamentală”, în contextul unui raport pregătit de Tiny Kox

– Varşovia: Vizita preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko

– Abu Dhabi: Vizita preşedintelui francez, François Hollande, ocazie cu care va participa la Conferinţa internaţională pe tema patrimoniului umanităţii, la care vor mai fi prezenţi şi alţi şefi de stat (2 – 3 dec.)

– Paris: Preşedintele tunisian, Beji Caid Essebsi, aflat în vizită în capitala franceză, este invitatul unei dezbateri organizate de o asociație mass-media

– Chişinău: Forumul Mass-Media 2016, la care se aşteaptă participarea a circa 150 de jurnalişti, editori, manageri media, alţi colaboratori ai redacţiilor din Republica Moldova, reprezentanţi ai organizaţiilor şi asociaţiilor de media, agenţiilor de publicitate, mediului academic aferent formării profesionale jurnalistice, experţi din ţară şi de peste hotare (2 – 3 dec.). Forumul este organizat de Consiliul de Presă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Presei Electronice (APEL).  În prima zi a Forumului mass-media 2016 va avea loc o dezbatere despre starea presei din Moldova, la care au confirmat participarea preşedintele Parlamentului Andrian Candu şi prim-ministrul Pavel Filip

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională pentru Abolirea Sclaviei”; marchează adoptarea de către Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 317/8 din 2.XII.1949, a Convenţiei internaţionale pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării omului de către om

– Ziua Naţională a Emiratelor Arabe Unite; aniversarea proclamării independenţei faţă de Marea Britanie şi a constituirii statului/1971 – 45 de ani

– Ziua Naţională a Republicii Democrate Populare Laos; aniversarea proclamării republicii – 1975

– 1547: A murit conchistadorul spaniol Hernán Cortés; între anii 1519 – 1521 i-a înfrânt pe azteci şi a cucerit Mexicul (n. 1485)

– 1814: A murit scriitorul francez Donatien Alphonse-François, Marchiz de Sade, celebru prin activitatea sa erotică libertină, precum și prin scrierile sale apologetice despre acest subiect (n. 1740)

– 1815: A murit Jan (Nepomucen) Potocki, scriitor de limbă franceză, călător, istoric, om politic și primul arheolog polonez (n. 1761)

– 1816: S-a născut (în Malta) graficianul italian Amedeo (Domenico) Preziosi; a lucrat în România (1868-1869), unde a realizat desene, acuarele şi litografii care reprezentau vederi din Bucureşti şi din alte zone ale ţării, executate adeseori în colaborare cu C. Popp de Szathmary (m. 1882) – 200 de ani

– 1946: S-a născut creatorul italian de modă Gianni Versace (m. 1997, asasinat, la Miami/SUA) – 70 de ani

– 1978: S-a născut (în Canada, într-o familie de imigranţi portughezi) Nelly Furtado, cântăreaţă, compozitoare, producătoare şi actriţă

– 1980: A murit Romain Gary (pe numele său adevărat Roman Kacew), scriitor, regizor şi cineast francez de origine lituaniană; a mai semnat sub psedonimul Émile Ajar (n. 1914)

– 1981: S-a născut cântăreaţa americană Britney Spears – 35 de ani

– 1987: A murit biochimistul argentinian Luis Leloir; a stabilit mecanismul sintezei multor oligozaharide şi polizaharide; a studiat şi sinteza glicogenului; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1970 (n. 1906, la Paris, din părinţi argentinieni)

– 1990: A murit compozitorul şi dirijorul american Aaron Copland, unul dintre întemeietorii şcolii componistice americane (n. 1900)

– 1995: A murit Robertson Davies, romancier canadian de limbă engleză, dramaturg, jurnalist, critic și profesor (n. 1913)

– 1995: A murit Aleksandr Kaidanovski, actor şi regizor de film rus (n. 1946)

– 2014: A murit saxofonistul american Bobby Keys, membru al trupei „The Rolling Stones” (n. 1943)

* * * * *