HETI VILÁGGAZDASÁG: “Surprindere şi nedumerire” la Bucureşti

HETI VILÁGGAZDASÁG (Ungaria), 1 decembrie 2016 – Ministerul român de Externe a luat la cunoştinţă cu “surprindere şi nedumerire” decizia Ministerului de Externe din Ungaria, prin care a interzis diplomaţilor ungari să participe la recepţii şi festivităţi organizate cu prilejul sărbătorii naţionale a României.

Decizia, transmisă de televiziunea Digi 24, a provocat o reacţie la ministerul român. Într-un comunicat remis postului menţionat, MAE a precizat: O asemenea decizie este greu de înţeles, cu atât mai mult cu cât stima manifestată faţă de valorile şi simbolurile naţionale ale unei ţări face parte din valorile fundamentale ale UE şi NATO. România a fost şi rămâne întotdeauna consecventă în respectarea acestor valori. (MTI)

Traducerea: Imola Stănescu