Românii din străinătate care vor să revină în ţară au la dispoziţie un „ghid de reîntoarcere”

Românii din străinătate care vor să revină în ţară au la dispoziţie acum un „ghid de reîntoarcere”. Ce cuprinde documentul aflăm de la redactorul RRA, Carmen Gavrilă.

Reporter: Ca să facă mai uşoară întoarcerea acasă, ghidul realizat de Departamentul pentru relaţia cu românii depretutindeni oferă detalii despre procedurile privind reînnoirea actelor de identitate şi călătorie, înmatricularea autoturismelor, repatrierea bunurilor, informaţii despre drepturile sociale şi asigurările medicale, dar şi date despre echivalarea şi continuarea studiilor. Documentul cuprinde nume şi adrese de instituţii care se ocupă de diverse proceduri, dar şi cereri care pot fi descărcate char din conţinutul ghidului de pe site-ul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii De Pretutindeni din cadrul Ministerului de Externe. Departamentul atrage atenţia că populaţia României a scăzut sub pragul de 20 de milioane de locuitori, în principal din cauza emigraţiei. Mai mult prin plecarea tinerilor, scăderea numerică este însoţită şi de îmbătrânirea accelerată a populaţiei. În schimb, conform studiilor sociologice, media de vârstă în comunităţile româneşti din Europa este de 33-35 de ani.

Realizator: Cei plecaţi în afara ţării îşi pot plăti mult mai uşor taxele şi impozitele către statul român. Platforma ghiseul.ro permite acum inclusiv plata cu carduri emise de o bancă din străinătate – a anunţat ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Delia Popescu. Ea a amintit că există şi o platformă prin care românii din afara ţării pot să solicite şi să obţină unele autorizaţii şi avize online./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 decembrie