Producătorul german de autoturisme Volkswagen a anunţat luni că începând din 2017 va lansa în Europa servicii de transport alternativ electrice, în încercarea de a deveni un lider pe piaţa serviciilor de transport la cerere. Compania germană a prezentat luni, la Londra, noul model de automobil, MOIA, care se adaugă celorlalte modele ale grupului, inclusiv mărcilor Audi, Porsche şi Skoda. Cu un buged de sute de milioane de euro, MOIA va lansa servicii-pilot în două oraşe germane, urmând ca ulterior să fie extinsă reţeaua în Europa şi apoi în Statele Unite, China şi alte ţări ale lumii. Volkswagen, care doreşte ca un sfert din maşinile pe care le vinde să devină complet electrice până în anul 2025, va utiliza modelul MOIA pentru a acoperi cererea din marile oraşe privind reducerea congestionărilor traficului şi a poluării. Dacă se va dovedi o afacere de succes, aceasta ar putea genera venituri în valoare de 2 miliarde de euro până la sfârşitul deceniului şi va duce la crearea unui nou segment de transport – staţii de servicii la cerere, care vor costa la fel ca transportul public. Producătorii de automobile se îndreaptă spre piaţa serviciilor de transport ca fiind o cale de a genera venituri pe fondul stagnării industriei producătoare de maşini şi pe fondul intensificării urbanizării, subliniază „Financial Times”.

(www.ft.com – 5 decembrie)/mbaciu/ddaniela