Producătorii şi pacienţii cer simplificarea şi urgentarea procedurii de aprobare a preţului pentru medicamentele de nevoi speciale

Producătorii de medicamente şi pacienţii au cerut astăzi simplificarea şi urgentarea procedurii de aprobare a preţului pentru medicamentele de nevoi speciale. Solicitarea a fost făcută în cadrul unei dezbateri pe tema noilor prevederi ce reglementează achiziţia acestor tipuri de medicamente, care nu au autorizaţie de punere pe piaţă. Secretarul de stat Ioana Ursu a precizat care sunt modificările aduse de noua legislaţie – aflată în dezbatere publică.
Ioana Ursu: Normele privind preţul, cum se dă preţul pentru aceste medicamente. Practic, am preluat şi copiat situaţia de la hotărârea de guvern privind medicamentele care au autorizaţie de punere pe piaţă. Motivul pentru care folosim aceeaşi metodologie este pentru că vrem să fie unitară poziţia. Înţelegem că sunt nevoi speciale, dar trebuia totodată să ne asigurăm că nu se face un abuz. În momentul în care oferi nişte condiţii favorabile sau mult prea favorabile pe autorităţile pe nevoi speciale, producătorii vor retrage autorizaţiile de punere pe piaţă şi vor prefera să vină situaţia cu autorizaţie de nevoie speciale. Este un risc şi atunci am preferat pe cât posibil să folosim aceleaşi condiţii./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 decembrie