25 de ani de la naşterea Tratatului de la Maastricht

 Se împlinesc astăzi 25 de ani de la naşterea Tratatului de la Maastricht, care a pus bazele Uniunii Europene aşa cum o cunoaştem astăzi şi a dat startul monedei unice euro. La 9 decembrie 1991, şefii de state şi guverne din cele 12 ţări care alcătuiau pe atunci blocul comunitar – între care francezul François Mitterrand şi germanul Helmuth Kohl – îşi dădeau acordul pentru transformarea Comunităţii Economice Europene în Uniunea Europeană. Acordul a fost semnat în 1992 şi a intrat în vigoare un an mai târziu. Momentul va fi marcat astăzi în oraşul olandez Maastricht printr-o conferinţă specială la care vor participa preşedinţii Comisiei şi Parlamentului European – Jean Claude Juncker şi Martin Schultz – precum şi fostul preşedinte al Consiliului European, Herman van Rompuy.

S-a întâmplat în cadrul la ceea ce numim astăzi „summit european”, la care au participat cele 12 state membre ale comunităţii economice. Actualul prim-vicepreşedinte al Comisie Europene, Frans Timmermans, era atunci diplomat în cadrul Ambasadei Olandei la Moscova. Pentru mine, Tratatul de la Maastricht a fost cel prin care vechea Europă se pregătea pentru noua Europă – a spus aseară Frans Timmermans, într-o dezbatere cu cetăţenii europeni în oraşul său natal. Astăzi, Frans Timmermans este îngrijorat de faptul că există posibilitatea ca proiectul european să eşueze./dursache/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 decembrie)