Revista presei internaţionale – 9 decembrie 2016

Siria şi iminenta cădere a părţii estice a oraşului Alep în urma ofensivei forţelor guvernamentale captează atenţia presei internaţionale. LIBERATION titreazăl: Alep Est: Căderea iminentă a insurgenţilor. „Regimul sirian este pe cale să recucerească Alep” – titrează şi LE FIGARO. Rebelii, care au fost nevoiţi să-şi părăsească bastionul din oraşul vechi mai rezistă în 3 – 4 cartiere din sud. Assad refuză orice încetare a focului. Sprijinul militar rusesc este decisiv pentru forţele siriene – scrie ziarul.

Ziarul britanic THE GUARDIAN se referă la incapacitatea occidentalilor de a trimite ajutoare umanitare la Alep, folosind o tehnologie de paraşutare a ajutoarelor cu paraşute ghidate prin GPS. Deşi se poartă discuţii de luni de zile la Washington între oficiali americani şi britanici despre paraşutarea de alimente la Alep şi planul a fost agreat de diplomaţi, militarii s-au arătat reticenţi. Pe de altă parte, eşecul instaurării unei încetări a focului durabile a împiedicat convoaiele umanitare să ajungă în Alep de mai bine de 150 de zile.

Un alt subiect la ordinea zilei este calendarul Brexit, care a fost aprobat de deputaţii britanici. Theresa May a obţinut o victorie simbolică cu votul deputaţilor în favoarea calendarului său pentru a demara „divorţul” de Uniunea Europeană, scrie ziarul belgian LE SOIR. 461 de deputaţi s-au pronunţat pentru şi 89 împotriva moţiunii neobligatorii dezbătute de Parlament. Potrivit acestui text, Theresa May acceptă să-şi dezvăluie intenţile cu privire la Brexit cu condiţia ca Parlamentul britanic să ceară «guvernului să invoce până pe 31 martie 2017 articolul 50» al Tratatului de la Lisabona, cel care va lansa procedura de divorţ cu UE. Ziarul britanic Daily Mail, cu orientare cunoscută pro-Brexit, publică o listă cu cei 89 de deputaţi care au votat „împotrivă” sub titlul: „A fost deputatul dumneavoastră unul din cei 89 care au votat împotriva voinţei poporului britanic? Iată aici lista completă”. Ziarul THE GUARDIAN atrage atenţia că „Discuţiile privind Brexit fără consultarea Ţării Galilor sunt neconstituţionale, avertizează Plaid Cymru [Partidul Ţării Galilor]”. Politicienii galezi afirmă că parlamentul ar trebui să le permită să participe la stabilirea poziţiei Regatului Unit, în caz contrar riscând să încalce drepturile constituţionale ale administraţiei. Partidul Ţării Galilor doreşte să fie în măsură să testeze aspectele generale legislative, legale şi economice ale pachetului Brexit înainte ca guvernul să activeze articolul 50 şi consideră că are dreptul constituţional de a o face – scrie ziarul.

O altă criză în cadrul Uniunii Europene agită Italia, după demisia premierului Renzi. La Libre Belgique scrie că Renzi vrea să-şi joace ultima carte printr-o revenire la urne complicată: el ar vrea un guvern de largă coaliţie pentru a conduce ţara la alegeri anticipate. Liderii opoziţiei însă refuză orice colaborare”. Replica preşedintelui Mattarella, reprodusă de IL MESSAGGERO, este: ‘De neconceput alegeri anticipate fără o nouă lege electorală'”. „Sunt de neconceput alegerile anticipate fără o nouă lege electorală”, este mesajul dur pe care preşedintele Sergio Mattarella i l-a transmis premierului Matteo Renzi. „Este de neconceput să facem apel la alegerile anticipate înainte ca legile electorale de la Camera Deputaţilor şi de la Senat să devină coerente între ele”, explică Mattarella, care remarcă faptul că „rezultatul referendumului a confirmat un Parlament cu două camere, reglementate prin două legi electorale profund diferite, una cu totul proporţională, cealaltă puternic majoritară cu riscuri puternice de efecte incompatibile faţă de exigenţa guvernabilităţii”. De aici, necesitatea unei noi legi electorale şi a unui guvern care să asigure o tranziţie ordonată, în respectarea suveranităţii Parlamentului ca „soluţie obligată mai mult decât de bun-simţ”.

După demisie însă, notează LA STAMPA, încrederea în Renzi creşte, potrivit datelor unui sondaj realizat de ziar după victoria NU-ului la referendum. „Demisia i-a făcut bine lui Matteo Renzi. Dacă el ar decide să fondeze un nou partid de centru-stânga, unul din trei participanţi la sondaj (33%) se declară dispus să-l voteze”.

Situaţia prezentă din Uniunea Europeană trezeşte îngrijorare în Polonia, exprimată de ziarul RZECZPOSPOLITA, care scrie: Pe pupitrul de comandă al Uniunii Europene se aprind tot timpul beculețe de avertizare. Ultimul a fost referendumul din Italia. Niciuna din crizele care macină Comunitatea nu a fost rezolvată. Destrămarea Uniunii, un lucru de neimaginat acum doar câțiva ani, este o opțiune reală. Dacă se va ajunge la ea, Polonia s-ar afla într-o situație geopolitică demnă de plâns.

Uniunea este construită și condusă rău. Fără ea, pe Polonia o așteaptă soarta tristă de vasal al Germaniei sau Rusiei, sau al amândurora.

După Brexit și referendumul din Italia, integrarea poate fi ucisă de francezi, remarcă ziarul într-un alt articol, în care analizează situaţia Poloniei. Polonia are cel mai mult de pierdut.

Situația este gravă. Pentru prima dată existența mai departe a Uniunii Europene nu mai este sigură. Foarte slăbită din cauza Brexit-ului, Comunitatea ar putea pe termen lung să nu supraviețuiască urmărilor referendumului din Italia. Votul de acolo arată nu doar că, datoare vândută, a treia economie ca mărime din zona euro nu este capabilă de reforme, dar mai deschide și drumul spre preluarea puterii la Roma de către gruparea eurosceptică și populistă Mișcarea Cinci Stele peste un an. Uniunea este pândită de altfel de multe alte pericole mortale, începând cu victoria lui Marine Le Pen în alegerile prezidențiale franceze.

În această situație, partidul polonez Lege și Justiție (PiS) va trebui să răspundă la întrebarea, pe care de mai multe luni și-o pun atât diplomații occidentali, cât și media occidentală: dacă este parte a marelui val al grupărilor populist-naționale, care – ca Frontul Național din Franța, Mișcarea Cinci Stele din Italia, Partidul Independenței Regatului Unit sau Partidul Libertății din Olanda – vor să dea o ultimă lovitură Europei unite, sau, dimpotrivă, PiS a marginalizat extrema dreaptă în Polonia și în momentul decisiv se va alătura salvării Uniunii.
Deocamdată, are o poziție ambiguă.

Poluarea şi problema schimbărilor climatice preocupă de asemenea presa. LE MONDE îşi consacră editorialul vârfului de poluare cu particule fine care afectează Parisul şi nu numai, titrând: „Poluare la Paris: aspect de Beijing-pe-Sena”. Vârfurile de poluare atmosferică înregistrate în ultima vreme arată că este indispensabil ca acest flagel să fie atacat decisiv şi să se evite certurile partizane, scrie LE MONDE.

Măsura adoptării circulaţiei alternative /numere pare sau impare/ la Paris şi Lyon este considerată „prea coercitivă” de politicienii de dreapta, potrivit ziarului Liberation, dar tardivă de partidul Verzilor.

Ziarul britanic THE GUARDIAN este preocupat de nominalizarea de către preşedintele american ales, Donald Trump, a unui climato-sceptic la conducerea Agenţiei pentru mediu, interpretând-o ca pe un semnal clar al dorinţei republicanilor de a anula moştenirea Obama în domeniu.

Şi elveţianul LE TEMPS scrie despre nominalizarea lui Scott Pruitt, care s-a remarcat prin faptul ca a intentat acţiune în justiţie împotriva reglementărilor agenţiei în fruntea căreia tocmai a fost nominalizat.

Ziarul LE MONDE a publicat noi dezvăluiri ale fostului consultant al Agenţieii Naţionale de Securitate (NSA) americane Edward Snowden, extrase din arhivele pe care le-a putut consulta ca urmare a unui parteneriat cu site-ul de informaţii The Intercept. Potrivit acestor dezvăluiri, Agenţia Naţională de Securitate (NSA) americană şi omologul său britanic, GCHQ (Government Communications Headquarters), au creat un sistem de interceptare a comunicaţiilor mobile de la bordul avioanelor comerciale. LE MONDE publică o serie de articole bazate pe aceste dezvăluiri. Iată câteva dintre acestea: un interviu cu cei doi jurnalişti autori ai anchetei, intitulat „Noile revelaţii ale lui Snowden: culisele unei anchete”; „Revelaţiile lui Snowden: cerul aparţine NSA?”; „Cum i-au vânat serviciile de informaţii pe angajaţii telecom”; „Şefi de stat, diplomaţi, oameni de afaceri, Who’s who al ascultărilor britanice în Africa”; „Cum funcţionează interceptrile prin satelit”; „Serviciile britanice de informaţii l-au supravegheat pe patronul OVH, prima companie de hosting de site-uri de Internet din Europa”.

Gabriela Sîrbu, RADOR