Expert: sunt şanse mai mari ca UDMR să ajungă la guvernare alături de dreapta

 Sunt şanse mai mari ca UDMR să ajungă la guvernare alături de PNL, după alegerile de duminică din România, în cazul în care alianţa de stânga, contrar previziunilor, nu ar obţine majoritatea – a afirmat János T. Barabás, cercetător, şeful Institutului de Afaceri Externe şi Relaţii Economice Internaţionale, sâmbătă, într-o declaraţie acordată canalului de televiziune de ştiri M1. Expertul a precizat că, potrivit sondajelor de opinie, PSD mizează pe mai mult de 40% din voturi, în timp ce PNL, cea mai importantă forţă de dreapta, are o susţinere de aproximativ 20%, ceea ce oferă şanse mai mari ca PSD să alcătuiască noul guvern, în alianţă cu ALDE. Potrivit lui János T. Barabás, liderii acestui din urmă partid au considerat posibil ca, în cazul accederii în Parlament, să cheme şi UDMR-ul la guvernare, însă conform opiniei sale, partidul maghiar are şanse mai mare să facă parte din noul guvern în cadrul unei alianţe cu dreapta în cazul în care PNL ar obţine voturi suficiente pentru acest lucru. Cercetătorul a accentuat că UDMR este prudentă, a anunţat un program electoral realist, iar intrarea sa la guvernare ar fi importantă din punct de vedere al promovării intereselor minorităţii maghiare./lendrefy/dstanesc

(MTI – 10 decembrie)