Protest al salariaţilor de la Hidroelectrica

Salariaţii de la Hidroelectrica au declanşat aseară un protest, după ce negocierile cu conducerea unităţii au eşuat. Peste 200 de angajaţi de la cele mai mari hidrocentrale din ţară au decis să rămână blocaţi la locurile de muncă. Potrivit preşedintelului sindicatului de la hidrocentrala de la Porţile de Fier, Petre Bădescu, liderii protestatarilor au fost sunaţi de ministrul energiei, Victor Grigorescu, care le-a promis că luni, o delegaţie a salariaţilor va fi primită la minister pentru negocieri. Sindicaliştii au încetat protestul la miezul nopţii, dar au avertizat că acesta va fi reluat, dacă negocierile vor eşua. Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, Mihai Bădescu, angajaţii Hidroelectrica susţin că angajatorul refuză revenirea la contractul colectiv de muncă de dinainte de intrarea în insolvenţă a companiei, în 2013, care garanta drepturi salariale suplimentare./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 decembrie