Eliberarea completă a oraşului Alep de către armanta siriană este o chestiune de zile, apreciază experţii

Armata siriană continuă să elibereze oraşul Alep de militanții islamişti. Forțele guvernamentale controlează 96% din al doilea oraș al țării ca importanță, iar eliberarea finală a acestuia, conform prognozelor făcute de experți, este o chestiune de zile.
Suprafaţa totală a cartierelor din partea de est a oraşului unde mai există insurgenţi islamişti nu depăşeşte 8,5 kilometri pătraţi, a declarat generalul maior Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.
El susţine că, în ultimele 24 de ore, armata a eliberat de terorişti încă cinci cartiere din partea de est a oraşului Alep (Karim Nazah, Hara Al-Shadzhadin, Sheikh Said, Karim El-Hum și El-Makamad).
Konaşenkov a spus că au depus deja armele şi au ieşit spre zonele controlate de autorităţile siriene 2.215 insurgenţi, din care 2.137 au fost amnistiaţi, iar ceilalţi se află în verificări.
În ultimele 24 de ore, Centrul rus de reconciliere din Siria a livrat la Alep peste 78 de tone de ajutoare umanitare (produse alimentare, apă, obiecte de primă necesitate, medicamente, corturi și îmbrăcăminte groasă), a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării. El a adăugat că, de la începutul operațiunii de eliberare a oraşului Alep, din partea de est au fost scoşi peste 100.000 de civili, printre care se aflau 40.484 de copii. „Toţi aceşti oameni se află în centrele de asistenţă umanitară, care le asigură mese calde și produse alimentare. Peste 5.100 de rezidenți s-au întors la casele lor în raioanele eliberate din zonele de vest ale orașului,” a adăugat el.
Cu toate acestea, continuă ciocnirile violente în partea de răsărit a oraşului. Armata siriană este în ofensivă, iar teroriştii răspund cu focuri haotice. Astfel, cel puţin 8 oameni au murit şi alţi 47 au fost răniţi ca urmare a tirurilor lansate de insugenţii islamişti asupra unui cartier de locuinţe din zona controlată de autorităţi din oraşul Alep, transmite agenția de știri SANA.
Militanții au tras mai multe rachete spre cartierul rezidenţial al Al-Maadi. Majoritatea victimelor erau femei şi copii, precizează agenţia.
Konstantin Sokolov, vicepreşedintele Academiei ruse pentru probleme geopolitice, afirmă că acest oraş poate fi eliberat de sub insurgenţi în decurs de câteva zile. Deja se poate spune că forțele guvernamentale siriene au făcut progrese în lupta pentru Alep. „În condiţii de război, este foarte dificil să facem o prognoză exactă, însă, judecând după toate datele, acolo a venit momentul de cotitură, iar militanții nu vor fi în măsură să ţină sub control oraşul fără ajutor extern„, a spus expertul. Sokolov a precizat că preluarea Alepului va juca un rol decisiv în rezolvarea conflictului, deoarece în acest oraș este concentrată jumătate din capacitatea de muncă a întregii țări.
„Luarea Alepului va însemna redistribuirea puterii și, cel mai important, o creștere bruscă a autorității armatei siriene în rândul populației, şi respectiv prăbuşirea reputaţiei acestor luptători„, consideră expertul.
Interlocutorul agentiei a mai spus că succesul temporar al „statului islamic” (ISIS, organizaţie interzisă în Rusia) lângă Palmira nu-i va ajuta pe extremişti să-şi restabilească poziția după înfrângerea din Alep.
Trebuie să înțelegeți că Palmira este un oraş cultural, iar Alep este un centru economic şi de transport al Siriei. Reluarea luptelor pentru Palmira este o manevră care să abată atenţia armatei siriene de la principalul obiectiv al momentului, controlul asupra oraşului Alep. Acest obiectiv nu are echivalent„, a concluzionat Sokolov.
Recent, Konaşenkov anunţa că, în ultimele două zile, ISIS a lansat câteva atacuri asupra poziţiilor armatei guvernamentale siriene din zona Palmira. Peste 5000 de militanţi au atacat din nord, din est şi din sud.
Trupele siriene au evacuat populația din Palmira, au părăsit orașul și au luat poziții la periferia lui./vpatrichi/gioan

www.ria.ru – 12 decembrie