Numele viitorului premier va fi anunţat prima dată în cadrul consultărilor de la Cotroceni – a anunţat liderul PSD Liviu Dragnea

Propunerea PSD pentru conducerea noului guvern va fi cunoscută doar după ce va fi prezentată mai întâi preşedintelui Klaus Iohannis la viitoarele consultări de la Cotroceni. Liderul social democrat, Liviu Dragnea precizat aseară că formaţiunea sa va merge cu un nume ce poate fi acceptat, propunere care va respecta legile şi Constituţia. Alianţa de guvernare va fi PSD – ALDE, a mai spus Liviu Dragnea într-o lungă conferinţă de presă, unde a vorbit şi despre o eventuală colaborare cu UDMR.
Reporter: Cătălin Purcaru – Viitorul guvern va fi format din PSD si ALDE, iar cele două partide vor semna şi un protocol – a anunţat liderul social-demicrat Liviu Dragnea. El a precizat că a avut o discuţie cu cei doi co-preşedinţi ALDE privind programul de guvernare, iar cele două  partide vor lucra în următoarele zile pentru compatibilizarea măsurilor. Potrivit preşedintelui social-democrat, săpătămâna viitoare ar urma să aibă loc discuţii cu reprezentanţii UDMR pentru o posibilă colaborare parlamentară. În privinţa propunerii de premier, susţinută de PSD  şi ALDE la viitoarele consultări cu preşedintele Iohannis, Liviu Dragnea a precizat doar că aceasta nu va fi putea fi refuzată nici din punct de vedere matematic, nici politic.
Liviu Dragnea: Nu voi face această propunmere având în vedere un avantaj pentru mine sau un avantaj pentru preşedintele Iohannis, nici măcar un avantaj pentru PSD. Voi face în avantajul acestei ţări.
Reporter: Preşedintele social-democrat Liviu Dragnea nu a vrut să dea alte detalii şi a arătat că numele viitorului premier va fi anunţat prima dată în cadrul consultărilor de la Cotroceni.
Realizator: Liviu Dragnea a mai precizat că activitatea viitorului guvern va fi atent monitorizată şi corectată dacă este cazul de o comisie constituiă din specialişti ai PSD. De altfel,  iderul social-democraţilor a prezentat în detaliu programul de guvernare despre care a dat asigurări că va fi respectat la virgulă. Printre promisiuni: scăderi de taxe şi impozite, creşterea salariului minim la 1.450 de lei şi a pensiei minime la 520 de lei sau salarii mai mari în educaţie şi sănătate. Deficitul bugetar ar urma să nu depăşească 2,95% din PIB./mpetre

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 decembrie