Revista presei internaţionale – 17 decembrie 2016

Summitul de iarnă al Consiliului European continuă să fie analizat de presa internaţională. „UE încheie anul 2016 în frustrare, neputinţă şi controverse cu privire la Brexit şi situaţia din Grecia. Summitul de la Bruxelles a fost umbrit de incapacitatea liderilor europeni de a pune capat vărsărilor de sânge în Siria, de eşecul în a conveni asupra unui set comun de reguli privind aprobarea cererilor de azil pentru migranţi şi de disputele privind rolul Parlamentului European în cadrul negocierilor pentru Brexit. Chiar şi criza din zona euro a revenit pentru scurt timp pe masa discuţiilor intense”, relevă într-un articol „EU Observer”. Un loc prioritar în cadrul discuţiilor l-au deţinut condiţiile şi consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE. S-a avansat suma de aproximativ 50 de miliarde de lire sterline, reprezentând obligaţii de plată ale Marii Britanii faţă de blocul european, scrie „The Independent”. „Marea Britanie e naivă dacă crede că în următorii doi ani ar putea conveni un acord comercial cu UE” – subliniază „The Guardian” citând un oficial german.
În Siria, dar şi în Irak, situaţia rămâne tensionată şi vulnerabilă. „Evacuări suspendate, incertitudine cu privire la numărul civililor şi rebelilor rămaşi blocaţi în enclavele din estul oraşului Alep”, scrie „Le Monde” şi adaugă că părţile implicate se acuză reciproc pentru blocarea operaţiunii de evacuare a civililor. „Consiliul de Securitate al ONU caută soluţii pentru monitorizarea procesului de evacuare”, mai scrie publicaţia franceză şi adaugă, citându-l pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin: „Următorul pas pentru Siria ar trebui să fie un acord general de încetare a focului”. „Washington Post” trece în revistă ultimele evoluţii din Siria şi Irak şi notează: „Alep şi Mosul sunt oraşe pe care le leagă o istorie îndelungată. Acum ele fac parte din aceeaşi tragedie a secolului 21. Războaiele destabilizatoare şi guvernarea neputincioasă au generat viduri de securitate şi insurgenţă extremistă care acum sfâşie şi distrug regiunea. Când se vor sfârşi luptele în Mosul şi Alep, reconstruirea a ceea ce s-a pierdut reprezintă, de fapt, marea bătălie”, este de părere ziarul.
„Insulele Kurile, revendicate de Japonia, ar putea deveni elementul unificator care va ajuta Moscova şi Tokyo să ajungă la un acord de pace”, scrie „Russia Today”, consemnând vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin, în Japonia şi discuţiile avute cu premierul nipon, Shinzo Abe. „Dacă facem paşii corecţi în direcţia planului propus de premierul Abe, care susţine ideea creării unei structuri separate care să reglementeze activităţile economice în Insulele Kurile, şi dacă punem la punct un mecanism de interacţiune – ei bine, pe aceste baze putem genera condiţiile care ne vor permite să soluţionăm problema tratatului de pace”, a declarat Vladimir Putin, citat de „Russia Today”. Ziarul notează că, la rândul său, premierul japonez şi-a exprimat încrederea că un regim economic special aplicat în insule ar putea duce la rezolvarea tratatului de pace. De la Tokyo, ziarul „Japan Times” notează: „Premierul japonez a confirmat dificultatea misiunii de rezolvare a disputei teritoriale dintre Rusia şi Japonia, afirmând că este ‘ceva care nu se poate soluţiona decât în următoarea perioadă. Premierul Abe a punctat, însă, că împreună cu liderul de la Kremlin a convenit că vor încerca să rezolve definitiv problema ‘în interiorul generaţiei actuale”.
În China, la Beijing, alertă cod roşu de poluare. Pentru cinci zile activitatea în mai multe sectoare ale economiei este blocată, notează „Daily Mail” şi continuă: „Pe măsură ce valurile de smog se adună deasupra capitalei şi a împrejurimilor acesteia, autorităţile chineze au introdus măsuri dure: autoturismele proprietate personală circulă în funcţie de numărul de înmatriculare, o zi numerele pare, o zi numerele impare, fabricile şi platformele industriale au redus la minim sau chiar au încetat activitatea, grădiniţele şi şcolile au fost închise sau trecute pe program flexibil – mai scrie ziarul.

(Magda Baciu)