Preşedintele Republicii Moldova aduce acuze la adresa României

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, acuză ţara noastră de conducerea unui proces de românizare a populaţiei de peste Prut prin bursele de studii pe care acordă elevilor moldoveni. Găseşte o culpă indirectă României şi în conflictul transnistrean. Potrivit lui Iogr Dodon, tensiunile în regiune au izbucnit pentru că s-a vrut unirea cu ţara mamă.

Reporter: Într-un nou interviu pentru presa rusă Igor Dodon a acuzat Bucureştiul că încearcă românizarea Republicii Moldova: „Vă voi da un singur exemplu, pentru a nu critica Rusia, dar veţi înţelege. România oferă în fiecare an studii gratuite pentru mai mult de 5.000 de tineri din Republica Moldova. Aceşti tineri se bucură de o bursă, de cazare gratuită. Înţelegeţi ce îi învaţă acolo? Ei primesc cetăţenia română, apoi se întorc. Acest lucru înseamnă românizare. Rusia, dacă nu greşesc, oferă doar 150-200 de locuri. Simţiţi diferenţa?”.

Igor Dodon cere Moscovei să se implice mai mult şi consideră că până acum Republica Moldova a reuşit să-şi păstreze statalitatea, în ciuda procesului de românizare doar pentru faptul că – spune el – moldovenii au aceleaşi rădăcini cu ruşii. Preşedintele ales susţine că în ultimii ani a sponsorizat realizarea mai multor lucrări despre istoria Moldovei. Studiile au fost adunate în trei volume şi vrea să le introducă în programa şcolară pentru ca elevii să înveţe istoria ţării lor, nu pe cea a statelor vecine.

Tot pentru presa rusă, Igor Dodon a vorbit şi despre conflictul separatist transnistrean, pentru ca dă vina indirect tot pe România. El este de părere că liderii de la Chişinău trebuie să-şi ceară scuze pentru ceea ce s-a întâmplat în 1992: „Totul a început din cauza faptului că la Chişinău au existat minţi fierbinţi care au dorit unirea cu România.(…)Vina este, în primul rând, a conducerii Republicii Moldova şi eu înţeleg asta. Am spus în repetate rânduri că trebuie să recunoaştem acest lucru şi să ne cerem scuze. Pentru că sunt sute sau mii de oameni care au murit. Nu trebuie să uităm asta, dar trebuie să privim spre viitor, iar pentru viitor trebuie să găsim un limbaj comun.” Igor Dodon va fi învestit în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova pe 23 decembrie./lazard/ilapadat

DIGI 24 – 18 decembrie