Poliţia confirmă că ar fi vorba despre un atentat terorist la Berlin

Realizator: Robert Schwartz, Deutsche Welle, ce ştiţi? Bună seara.
Robert Schwartz: Da, bună seara. Poliţia pleacă de la premisa că a fost într-adevăr un atentat. Acest camion a venit în viteză mare dinspre strada Budapesta, colţ cu /…/ şi a intrat cu viteză mare în piaţa de Crăciun de lângă biserica memorială. Deocamdată se vorbeşte despre mai mulţi morţi şi peste zece persoane rănite. Tot terenul din jurul acestui târg de Crăciun e plin de maşini de poliţie, de salvări şi da, într-adevăr, poliţia confirmă acum că după primele informaţii ar fi vorba despre un atentat terorist.
Realizator: Din ce ştiţi dumneavoastră, din informaţiile care există cum s-au petrecut lucrurile?
Robert Schwartz: Brusc acest camion a făcut un viraj înspre târgul de Crăciun, a intrat în aceste căsuţe minunate. Să ne aducem aminte, în fiecare an Berlinul e plin cu târguri de Crăciun. Sunt peste 60 de târguri de Crăciun în Berlin. Şi toate aceste târguri sunt foarte vizitate nu numai de berlinezi, ci şi de mii de turişti. E o atmosferă extrem de plăcută. Toată lumea stă de vorbă, se bea vin fiert, se mănâncă dulciuri, e o atmosferă în prag de Crăciun şi vă daţi seama că a fost o surpriză fantastică pentru vizitatori să se trezească cu acest camion, cu această hardughie care a intrat în forţă într-un târg de Crăciun, lângă Biserica memorială /…/ din centrul Berlinului.
Realizator: Cum a picat vestea în seara asta?
Robert Schwartz: Vestea a picat ca un fulger. Toate posturile de televiziune dau breaking news, dau imagini de la acest târg de Crăciun. E o surpriză. Deja se fac tot felul de comparaţii cu atentatul de la Nisa. Ne aducem aminte, acel atentat înfiorător din Franţa şi oricum atmosfera e foarte încărcată acum.
Realizator: Existau avertismente? Atmosfera care era? Oamenilor le era teamă?
Robert Schwartz: Nu, nicidecum, deşi au existat şi în anii trecuţi avertismente mai mult teoretice, lumea a mers în continuare în linişte la aceste târguri. E o atmosferă tipică pentru sărbătoarea de Crăciun, pentru sărbătorile de iarnă din Berlin. Nu a existat de fel o atmosferă de panică înainte de acest atentat, dar sunt convins că acum atmosfera se va schimba.
Realizator: (…). Ce se ştie acum?
Robert Schwartz: Se ştie acum că a intrat un camion în forţă într-un târg de Crăciun, în târgul de Crăciun din Berlin de lângă biserica memorială din centrul Berlinului /…/. Poliţia pleacă de la premisa că ar fi vorba despre un atentat terorist. Este vorba despre mai mulţi morţi şi zeci de persoane rănite. Tot terenul este acum închis de poliţia berlineză. Văd zeci de maşini de poliţie şi de salvări. Deocamdată atât. (…)/ilapadat

DIGI24 – 19 decembrie