PSD şi ALDE vor semna un protocol de guvernare

PSD şi ALDE vor semna astăzi un protocol de guvernare. Anunţul a fost făcut de preşedintele social-democrat, Liviu Dragnea, care spunea că prin acest document se va oficializa practic înţelegerea dintre cele două formaţiuni politice. Liviu Dragnea a precizat că protocolul va cuprinde normele de colaborare dintre PSD şi ALDE, partide care, în opinia sa, au o viziune comună de dezvoltare economică a ţării. Liderul social-deomocrat a menţionat că repartizarea portofoliilor în viitorul executiv va fi stabilită doar după consultările cu şeful statului. Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis va avea noi discuţii cu partidele parlamentare miercuri şi joi la Palatul Cotroceni./apuscasu/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie)