Administraţia Complexului Energetic Hunedoara speră că va obţine o decizie de intrare în insolvenţă a companiei.

Administraţia Complexului Energetic Hunedoara speră că va obţine astăzi o decizie de intrare în insolvenţă a companiei. Susţine că este singura şansă pentru ca societatea să mai poată să extragă cărbune şi să producă energie.

 Într-un comunicat emis ieri după-amiază, directorul general Mihai Melczer a afirmat că amânarea intrării în isolvenţă echivalează cu colapsul societăţii, care are în prezent conturile blocate şi riscă să îşi oprească activitatea pentru că nu se pot achiziţiona materialele de strictă necesitate în subteran. Liderii minerilor au avut ieri o discuţie cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara şi au început consultările cu membrii de sindicat pentru a decide ce vor face dacă insolvenţa se amână. Ei spun că intrarea in insolvenţă este singura soluţie pentru continuarea activitaţii şi nu sunt de acord ca posibila restrângere a unor capacităţi de producţie, care ar trimite angajaţi în şomaj tehnic. Minerii se tem că nu vor primi nici drepturile salariale de care trebuiau să beneficieze în această săptămână şi ameninţă cu protestele./mdudea/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 decembrie,