panstarrsrelOamenii de ştiinţă au pus la dispoziţia publicului cel mai amplu studiu al cerului, dând posibilitatea accesării unui mare număr de obiecte astronomice, imagini colectate în urma unui studiu efectuat pe durata a patru ani. Proiectul Pan-STARRS reprezintă aproape o jumătate de milion de imagini făcute în timpul nopţii din Hawaii, iar acum, cercetătorii au început să ofere în mod gratuit posibilitatea oricui să poată descărca imagini sau să cerceteze spaţiul de acasă. „Studiul Pan-STARRS1 permite oricui să acceseze milioane de imagini şi să folosească baza de date precum şi un catalog ce conţine măsurători precise ale mai multor miliarde de stele şi galaxii”, a declarat Ken Chambers, directorul Observatoarelor Pan-STARRS. „O dată cu punerea la dispoziţia publicului a acestor ultime date, anticipăm că oamenii de ştiinţă, precum şi studenţii sau utilizatorii obişnuiţi din întreaga lume vor face multe descoperiri noi legate de Univers, datorită numărului impresionant de informaţii colectate de observatoarele Pan-STARRS”. Observatorul Pan-STARRS (Panoramic Survey Telescope and Rapid Response System) a devenit operaţional în mai 2010 şi dispune de un telescop de 1,8 metri, numit Pan-STARRS1 sau PS1. Amplasat în Hawaii, Pan-STARRS1 înregistrează imagini ale cerului în timpul nopţii în lungimi de undă vizibile. Imaginile surprinse de telescop sunt extrem de detaliate, graţie telescopului echipat cu o cameră digitală de 1,4 gigapixeli – cea mai puternică construită până în prezent – ceea ce înseamnă că înregistrează aproximativ 1,4 miliarde de pixeli pentru fiecare imagine. Cu o astfel de rezoluţie, fiecare imagine captează o bucată din spaţiu cam de 36 de ori mai mare decât suprafaţa văzută de pe Pământ a Lunii. Cu ajutorul noilor fotografii, realizate la fiecare 30 de secunde timp de patru ani, iar cu fiecare imagine măsurând aproape 2 gigabiţi, impresionanta colecţie de imagini însumează aproximativ 2 petabiţi (2 milioane de gigabiţi). După cum explică cercetătorii, aceste date sunt exchivalentul a unui miliard de poze de tip selfie sau de o sută de ori mai mare decât conţinutul bazei de date Wikipedia.

(http://www.sciencealert.com/astronomers-just-released-the-largest-digital-survey-of-the-visible-universe – 20 decembrie)