Rusia susţine că aproape toate canalele de comunicare cu SUA sunt îngheţate

Kremlinul a declarat miercuri că nu se aşteaptă ca noua administraţie a Statelor Unite să respingă peste noapte obiectivul de extindere a NATO şi a precizat că toate canalele de comunicare dintre Rusia şi SUA au fost îngheţate, relatează agenţia rusă de ştiri RIA. „Aproape fiecare nivel de dialog cu SUA a fost îngheţat. Nu comunicăm unul cu altul sau o facem doar la nivel minimal„, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Într-un interviu acordat de Dmitri Peskov televiziunii Mir TV, acesta a subliniat, printre altele, că nu  ştie dacă preşedintele Vladimir Putin va dori să candideze din nou în alegerile prezidenţiale din 2018. „Toată lumea are capul plin de treburi şi proiecte şi nimeni nu se gândeşte şi nici nu vorbeşte de alegeri„, a precizat purtătorul de cuvânt Peskov. Potrivit unor analişti, este foarte posibil ca Vladimir Putin să candideze pentru un nou mandat prezidenţial./mbaciu/gioan

REUTERS – 21 decembrie