Interviu cu actorul Ion Caramitru (II)
La amiaza zilei de 21 decembrie, în faṭa unei mulṭimi adunate silnic în faṭa sediului Comitetului Central al PCR, Nicolae Ceauşescu a ṭinut un discurs ridicol, dar care a intrat în istorie. A doua zi, la aceeaşi oră şi din acelaşi loc soṭii Ceauşescu aveau să părăsească Bucureştiul pentru totdeauna. Imediat după aceea, la ora 12.51, actorul Ion Caramitru şi scriitorul Mircea Dinescu au anunṭat din Studioul 4 al Televiziunii căderea regimului comunist. Spre seară, Ion Caramitru a făcut apel din balconul fostului sediu al Comitetului Central să nu se mai tragă focuri de armă.
Despre aceste momente intense ale istoriei noastre recente, iată câteva fragmente povestite de actorul şi regizorul Ion Caramitru într-un interviu păstrat în Arhiva de istorie orală:
Trăgeau pur şi simplu în Palatul Regal!
„La un moment dat, când eram în Studioul 4 şi asistam la tot ce se întâmplă acolo, veneau tot felul de oameni care vroiau să vorbească, patriarhul Teoctist, ba mai mult decât atât, [Dumitru] Popescu „Dumnezeu„, Cornel Burtică – pe care nu i-am lăsat să vorbească! – şi alte figuri de tristă amintire care încercau să-şi dragă imaginea.
La un moment dat, cineva a intrat agitat şi a spus că se trage împotriva Muzeului de Artă şi că arde Muzeul de Artă. Eu n-aveam maşină, că plecasem pe picioare de-acasă şi am întrebat dacă e cineva cu o maşină să mă ducă până acolo, repede. Şi cineva s-a oferit… maşina era un Trabant, de fapt […], condusă de un domn micuṭ aşa şi brunet, care m-a lăsat în dreptul Comitetului Central unde am văzut cu stupoare o formaṭie de TAB-uri care înconjura în semicerc fostul Comitet Central şi care trăgea cu trasoare luminoase, era seara, căzuse întunericul, era după ora 5.30 – 6, aşa, trăgeau pur şi simplu în Palatul Regal, în muzeu! Am stat puṭin să mă uit, chircit aşa, la una din maşinile astea şi m-am crucit, pentru că practic trasoarele alea nu făceau decât să zgârie puṭin pereṭii, foarte puternice. Altele însă intrau pe geam şi, într-adevăr, dinăuntru se vedea foc.
Am fugit pe balcon unde microfoanele erau încă acolo şi am început să ṭip… m-am prezentat, ca să ştie lumea cine vorbeşte şi-am început să cer să nu se tragă. Şi am insistat până s-a oprit focul. De altfel şi trimisesem nişte oameni acolo, să verifice dacă într-adevăr e cineva care trage invers, nu trăgea nimeni invers, deci practic era o intoxicare că sunt terorişti acolo; ba mai mult, pe acoperiş, chiar dacă se trăgea, cineva agita un drapel – totul ṭine de paradoxul acelor momente! Şi am oprit focul şi, mă rog, s-a putut stinge înăuntru ce era de stins… Unde se afla şi doamna directoare adjunctă a muzeului, Dorana Coşoveanu care apoi şi-a publicat memoriile în sensul ăsta.”
La Televiziune nu mai era luminat
„Am stat destul de mult acolo, până s-a încheiat acest lucru şi m-am întors în Televiziune unde nu mai era luminat, clădirea nu mai era luminată. La parter acolo erau nişte militari… din Batalionul de paraşutişti care, mă rog, ṭineau ordine acolo, care mi-au spus că… unul din ei, care era la intrare, mi-a spus că s-a oprit lumina, că sunt terorişti care trag, dar că lifturile merg, că au energie proprie.
M-a dus la lift, a luminat cu o lanternă, a apăsat rapid, el, pe etaj… Înainte îmi spusese să am grijă când se opreşte liftul la etajul 8 – că acolo mergeam -, să spun tare cine sunt şi să spun o parolă pe care mi-a dat-o. Şi am făcut lucrul ăsta, am ajuns într-o beznă absolută la etajul respectiv, a deschis uşa, am spus cine sunt, am spus şi parola, am ieşit, n-am ieşit chiar perpendicular, am ieşit puṭin întors – în fond trebuia să fac la stânga – şi cineva mi-a dat în burtă cu ceva care am crezut că e un cuṭit. De fapt nu putea să fie un cuṭit, că ar fi intrat mai uşor, cred că era o şurubelniṭă sau ceva. Am pus mâna în pieptul cuiva foarte mare, am dat cu capul, din instinct, tare de tot, ceva s-a întâmplat, cred că i-am spart dinṭii sau nasul… şi a fugit, nu ştiu cine era, era în beznă. Dar în mine a dat, că am spus cine sunt, ca să zic aşa. Mă rog…
Şi de aici, tot ce s-a derulat apoi, cu şedinṭa şi cu constituirea CFSN-ului şi aşa mai departe.”
[Arhiva de istorie orală, interviu de S. Iliescu şi O. Silivestru, 2012]
Audio: apelul lui Ion Caramitru din 22 decembrie 1989, din sediul fostului CC al PCR
