Gigantul online Alibaba se află din nou pe o listă neagră a SUA

Gigantul online Alibaba, companie chineză din domeniul vânzărilor online, a fost pus pe o listă neagră în SUA pentru presupuse vânzări de mari cantităţi de bunuri contrafăcute. Compania chineză a contestat decizia, anunţând că autorităţile americane ignoră eforturile depuse de a stopa vânzările de bunuri comerciale contrafăcute.

În urmă cu patru ani, Alibaba, care administrează platforma de vânzări online Taobao, a fost scoasă de pe aşa-numita „listă de notorietate” din piaţă. În prezent, gigantul chinez se află iarăşi pe această listă, acuzat că vinde bunuri contrafăcute. Preşedintele companiei Alibaba, Michael Evans, a descris măsura drept „una care transmite mesajul greşit”, menţionând că doar în acest an compania sa şi-a dublat eforturile faţă de anul trecut în privinţa luptei împotriva produselor contrafăcute, relatează corespondenţii BBC./cstoica/pvelisar

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 decembrie