Calendarul evenimentelor, 23 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Jandarmeria Română organizează un ceremonial militar şi o slujbă religioasă la Monumentul Eroilor Jandarmi de pe Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, pentru comemorarea eroilor martiri jandarmi care şi-au pierdut viaţa în Revoluţia din 1989

– Casa Regală

* Săvârşin, jud. Arad: Familia Regală organizează mai multe manifestări cu ocazia tradiționalei sărbători de la Castelul Regal Săvârșin, dedicată Crăciunului (23 – 25 dec.). Din program:

  • Familia Regală va primi colindătorii, în interiorul Domeniului Regal, fiind așteptați de-a lungul zilei, în Satul Regal, toți românii, din județele țării și din Republica Moldova
  • ora 11:00 – Principesa Moștenitoare Margareta și Principesa Maria oferă Centrului pentru persoane vârstnice „Căprioara” din Săvârșin, saltele, perne și așternuturi pentru pat
  • ora 12:00 – Principesa Moștenitoare și Principesa Maria oferă daruri familiilor nevoiașe din Săvârșin. Vor participa primarul și preotul comunei, precum și reprezentanți ai Casei Majestății Sale
  • ora 14:00 – Principesa Moștenitoare Margareta prezintă presei, în Castelul Regal Săvârșin, bradul din Salonul mare și masa de Crăciun din Sufrageria mare
  • ora 17:00 – Principesa Moștenitoare, Principele Radu și Principesa Maria asistă, în Muzeul Regal al Automobilului, la concertul de colinde susținut de Corala Regală Transilvană și artiști lirici ai Operei Naționale din Cluj-Napoca
  • ora 18:00 – Principesa Moștenitoare și Principele Radu, precum și Principesa Maria oferă, în Muzeul Regal al Automobilului, cadouri angajaților și colaboratorilor

– Cultură

* Are loc evenimentul „Radio Christmas Concert”, susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului David Crescenzi – ora 19:00, la Sala Radio. Evenimentul este organizat de Radio România, Orchestrele şi Corurile Radio

* „Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna”, un concert de gală cu celebra orchestră vieneză dirijată de Guido Mancusi – ora 20:00, la Sala Palatului. Alături de muzicienii orchestrei se va afla soprana Milena Arkovska

* Chişinău: Intitutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău organizează, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, trei evenimente: „Pop Simfonic 3”, Festivalul Național „Colinde, Colinde” (24 dec.) şi concertul „10 Cellos” (28 dec.) susţinute de  Moldovan National Youth Orchestra. „Pop Simfonic 3” are loc astăzi, la ora 19:00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici”. Evenimentul  este o fuziune muzicală din genuri ca Jazz, Soul, Rock, Pop, House, Hip-Hop, Arab Music

– Sport

* Gala tradițională prin care Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București” premiază cei mai buni sportivi ai anului 2016 – ora 10:00, la sediul Ministerului Apărării Naționale, Str. Izvor nr. 110, la punctul de control nr. 3 (intrarea dinspre Hotel Marriott). În cadrul festivităţii vor fi acordate titlurile de „Laureat al anului”, “Juniorul anului”, „Echipa anului” şi „Antrenorul anului”

* Braşov: În cadrul Cupei României la hochei pe gheaţă (20-23 dec.), astăzi au loc, la Patinoarul Olimpic:

  • finala mică – ora 15:00
  • finala mare – ora 19:00

– Diverse

* Bâlea Lac, jud. Sibiu: Inaugurarea singurului hotel de gheaţă din România, situat la 2.034 metri altitudine în Munţii Făgăraş

– S-a întâmplat într-o zi de 23 decembrie

* Cu 344 de ani în urmă (1672), astronomul francez Jean-Dominique Cassini (1625 – 1712) descoperea Rhea, al doilea satelit ca mărime al lui Saturn. Acesta este sferic şi măsoară 1.529 km diametru, aproximativ jumătatea satelitului terestru Luna, ceea ce îl face să fie al doilea satelit al lui Saturn. Se crede că nucleul este formta din rocă şi ar reprezenta a treia parte din diametrul satelitului, manta şi scoarţa este compusă din apă îngheţată şi diferite impurităţi. Omul de ştiinţă i-a dat numele după figura mitologică grecească Rhea, soră şi soţie a lui Cronos (Saturn în panteonul roman). Satelitul a fost fotografiat de sonda USA Voyager 1 în noiembrie din 1980, când aceasta a trecut prin sistemul lui Saturn

* Se împlinesc 210 ani (1806) de la prima audiţie a concertului pentru vioară şi orchestră de Ludwig van Beethoven, la Theater an der Wien din capitala Austriei

* În urmă cu 96 de ani (1920), Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei şi a fost semnat „Ireland Act”. Parlamentul s-a împărţit în două: unul la Dublin şi celălalt la Belfast

* În data de 24 decembrie, acum 75 de ani (1941), avea loc, la Opera Română din Bucureşti, premiera operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă)

* În urmă cu 53 de ani (1963), se încheia prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul „Bucureşti” (a ancorat în portul Constanţa). Pe data de 11 august 1963 cargoul Bucureşti a plecat din Dana 0 a Portului Constanţa pentru a face ocolul Pământului. Echipajul era format din 50 de persoane, căpitanul navei fiind Liviu Neguţ, secundul – Boris Cazacu şi ofiţerul III – Romulus Nicolae Moise. Prima escală a avut loc la Santiago de Cuba. Cargoul „Bucureşti” a fost construit în anul 1962, în Iugoslavia, nava parcurgând, în timpul voiajului, 27.600 de mile, cu o viteză cuprinsă între 16-18 noduri pe oră

* În data de 24 decembrie 1990, acum 26 de ani, a avut loc un referendum al independenţei în Slovenia, în care 92,3% dintre votanţi (88,5% din ansamblul electoral) s-au exprimat pentru secesiunea Sloveniei faţă de Iugoslavia. Pe 25 iunie 1991, independenţa slovenă a fost proclamată de Parlamentul Sloveniei. După un scurt Război de Zece Zile, armata slovenă a asigurat independenţa. La sfârşitul aceluiaşi an independenţa a fost recunoscută de Comunitatea internaţională

* Acum 6 ani (2010), Adrian Sobaru, angajat ca electrician la Ştirile TVR, s-a aruncat de la unul din balcoanele sălii de plen a Parlamentului în timp ce era dezbătută moţiunea de cenzură „Legea salarizării guvernului responsabil”; pe 5 ianuarie 2011 a fost externat din Spitalul Universitar Municipal

* Se împlinesc 5 ani (2011), de la intrarea în vigoare a Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, la 2 mai 2011, amplasarea scutului antirachetă american în localitatea Deveselu, din judeţul Olt, sub conducerea unui comandat român. Legea nr. 290/2011, de ratificare a Acordului între România şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, semnat la Washington, la 13 septembrie 2011, a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 15 decembrie 2011. La data de 18 decembrie 2015, în contextul Parteneriatului Strategic, România şi Statele Unite au anunţat că, principalele componente militare ale facilităţii de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, element cheie al Etapei a II-a a Abordării Europene Adaptive în Etape (EPAA), au fost finalizate şi transferate comandantului operaţional în vederea integrării viitoare în arhitectura sistemului de apărare antirachetă al NATO

Aniversări – Comemorări

– 1823: S-a născut Alexandru Flechtenmacher (pe numele său complet Alexandru Adolf Flechtenmacher), compozitor, dirijor şi pedagog; întemeietorul şi primul director al Conservatorului din Bucureşti (m. 1898)

– 1908, 23.XII / 1909, 5.I: S-a născut (la Bucureşti) principesa Ileana de Hohenzollern-Sigmaringen (penultimul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria); în ianuarie 1948 a părăsit România, împreună cu familia regală; în anii ’60 ai secolului XX s-a călugărit sub numele de Maica Alexandra şi a devenit stareţă a mănăstirii ortodoxe cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Ohio-Statele Unite, unde se stabilise definitiv; în 1990 a revenit pentru câteva zile în ţară (m. 1991)

– 1925: S-a născut soprana Lili (Elena) Duşescu

– 1930: S-a născut Albert Poch, grafician şi caricaturist (m. 2013)

– 1931: S-a născut Geavit Musa, fizician român de origine turcă; contribuţii importante în fizica plasmei şi aplicaţiilor acesteia în tehnică, în procese fizice implicând vid ultra înalt, în conversia energiei termice în energie electrică, precum şi în studiul proprietăţilor optice a unei game extinse de sisteme; membru corespondent al Academiei Române din 2009 (m. 2010) – 85 de ani

– 1936: S-a născut Peter Ladislau Hammer, matematician american originar din România (m. 2006) – 80 de ani

– 1938: S-a născut Cornel Radu Constantinescu, critic de artă şi ziarist, autor al unor monografii de plasticieni români şi coautor al unor lucrări privind arta românească (m. 2001)

– 1940: S-a născut, la Reni, în Ucraina (Basarabia de Sud), patriotul şi fostul disident basarabean Valeriu Graur, unul dintre luptătorii Frontului Naţional Patriotic din Basarabia, organizaţie conspirativă antisovietică şi anticomunistă, ce a activat în anii ’60-70 ai secolului trecut în URSS (m. 2012, la Bucureşti)

– 1952: S-a născut jurnalistul Mircea (Valentin) Toma, preşedinte al Agenţiei de Monitorizare a Presei – ActiveWatch, unul din fondatorii publicaţiei săptămânale „Academia Caţavencu”

– 1954: S-a născut sculptorul Sergiu (Marin) Dumitrescu

– 1962: S-a născut, la Arad, Stefan W. Hell, stabilit în Germania din aprilie 1978, personalitate ştiinţifică marcantă, director al Institutului de Chimie Biofizică „Max Planck”, din Göttingen (Germania), Departamentul de Nanobiofotonică din cadrul Centrului German de Cercetare a Cancerului; Şef Divizia de Nanoscopie Optică, prof. asociat la Facultatea de Fizică, Universitatea din Heidelberg şi prof. onorific la Facultatea de Fizică, Universitatea din Göttingen (Germania); laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, împreună cu Eric Betzig, pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente, şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2012

– 1965: S-a născut Zoran Kurteš, antrenorul echipei HCM Constanţa; a câştigat două titluri de campion cu HCM şi a reuşit, în premieră pentru România, să ducă o echipă în optimile Ligii Campionilor la handbal masculin (m. 2010)

– 1981: A murit Noël Bernard, jurnalist şi analist politic; în 1940 a emigrat în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi al postului de radio „Vocea Americii”; în 1953 se stabileşte în Germania, la München; aici va fi redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă” (n. 1925) – 35 de ani

– 1986: A murit actriţa şi profesora de artă dramatică Eugenia Popovici (n. 1914) – 30 de ani

– 1993: A murit compozitoarea şi dirijoarea Florica Dimitriu (n. 1915)

– 2005: A murit Pericle Martinescu, prozator, eseist şi traducător (a tradus din Erskine Caldwell, Paul Feval, Nikos Kazantzakis, Artur Lundkvist) (n. 1911). NOTĂ: Site-ul www.romlit.ro dă ca dată a morţii 21 decembrie 2005

– 2013: A murit artistul vizual Ioan Cadar; autorul unor lucrări de artă monumentală în sticlă, precum candelabrele mari de la Teatrul Naţional Bucureşti, şi al vitraliilor din catedrale, biserici şi palate din România (n. 1946)

– 2014: A murit regizorul, scenaristul şi producătorul Cornel Diaconu (n. 1949)

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Moscova: Conferinţa de presă anuală susţinută de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin

– Bişkek: Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, efectuează o vizită oficială de o zi în Kârgâzstan, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu omologul său, Almazbek Atambaiev

Aniversări – Comemorări

– Sărbătoarea Naţională a Japoniei. Ziua de naştere a împăratului Akihito (23.XII.1933)

– 1790: S-a născut orientalistul francez Jean-François Champollion; a pus bazele egiptologiei ştiinţifice moderne, prin descifrarea hieroglifelor egiptene; utilizând inscripţiile de pe piatra din Rosetta (Rosetta Stone, descoperită în 1799, în Delta de Vest a Egiptului), a descifrat mai multe semne şi a prezentat rezultatele cercetărilor sale la 17 septembrie 1822, în cadrul unui discurs pe care l-a rostit la Academia de Inscripţii; autor al unei gramatici şi al unui dicţionar cu scrierea hieroglifică (m 1832)

– 1804: S-a născut Charles Augustin Sainte-Beuve, critic literar, poet şi romancier francez (m. 1869)

– 1805: S-a născut Joseph Smith jr., lider religios american, fondatorul sectei mormonilor (1830); Smith propovăduia, conform „Cărţii lui Mormon” (un profet imaginar), întoarcerea apropiată a lui Hristos; Biserica Mormonă, numită şi Biserica lui Isus Cristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, are adepţi în toată lumea şi, iniţial, practica poligamia (m. 1844)

– 1810: S-a născut egiptologul german Karl-Richard Lepsius; întemeietor al egiptologiei moderne, este primul care a cercetat Valea Regilor; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1875 (m. 1884)

– 1834: A murit Robert Thomas Malthus, teolog şi economist englez; teoria sa despre populaţie a dat naştere „malthusianismului” (doctrină potrivit căreia omenirea este în primejdie din cauză că populaţia creşte în progresie geometrică, iar producţia alimentară, în progresie aritmetică) (n. 1766). NOTĂ: „Dicţionarul de istorie universală (1968)”, http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Thomas_Robert_Malthus şi http://www.britannica.com/EBchecked/topic/360609/Thomas-Robert-Malthus menţionează ca dată a morţii 29 decembrie 1834

– 1896: S-a născut scriitorul italian Giuseppe Tomasi di Lampedusa; faima sa postumă s-a datorat publicării de către Giorgio Bassani, în 1958, a romanului său „Ghepardul” (m. 1957) – 120 de ani

– 1911: S-a născut medicul danez Niels Jerne; studii şi cercetări legate de dezvoltarea şi controlul sistemului imunitar şi mecanismul de producere a anticorpilor; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1984, împreună cu germanul Georg Köhler şi britanicul Cesar Milstein (m. 1994) – 105 ani

– 1916: S-a născut Dino Risi, regizor italian, unul din marii maeştri ai „Commedia all’Italiana”, realizator al filmelor „Poveri ma belli”, „Opiate ’67” şi „Parfum de femeie” (1974), în al cărui remake a jucat Al Pacino (m. 2008) – 100 de ani

– 1918: S-a născut José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (m. 2000)

– 1918: S-a născut Helmut Schmidt, om politic social-democrat german; ministru al apărării (1969-1972) şi de finanţe (1972-1974), cancelar al RFG (1974-1982) (m. 2015)

– 1946: S-a născut soprana slovacă Edita Gruberová – 70 de ani

– 1966: A murit Heimito von Doderer, poet şi romancier austriac; proza sa se remarcă prin aşa-numitul „realism magic” (o nouă modalitate de abordare a realismului) (n. 1896) – 50 de ani

– 1971: S-a născut actorul canadian Corey Haim (m. 2010) – 45 de ani

– 1998: A murit scriitorul rus Anatoli Rîbakov (n. 1911)

– 2007: A murit pianistul şi compozitorul canadian de jazz Oscar Peterson; considerat de unii critici muzicali ca fiind printre cei mai buni pianiști ai lumii (n. 1925)

– 2012: A murit Lêdo Ivo, poet, jurnalist, romancier şi eseist brazilian (n. 1924)

– 2013: A murit ofiţerul rus Mihail Kalaşnikov, cel care a construit, în 1947, celebra puşcă „AK-47” („kalaşnikov”-ul), cea mai vândută armă din lume (n. 1919)

– 2013: A murit Yusef Lateef (numele real: William Emanuel Huddleston), instrumentist, compozitor, profesor şi scriitor american; legendă a jazzului din SUA şi unul dintre primii care a încorporat muzica orientală în jazzul tradiţional (n. 1920)

– 2013: A murit Jeffrey Ian Pollack, regizor, scenarist şi producător de televiziune american (n. 1959)

– 2015: A murit farmacologul american Alfred G. Gilman; a studiat moleculele descoperite de conaţionalul său Martin Rodbell, a identificat şi purificat (1985) proteinele G, determinând rolul lor în transmiterea semnalelor între celulele organismului uman; Premiul Nobel pentru medicină pe 1994, împreună cu Martin Rodbell (n. 1941) – 1 an