De Crăciun, românii din Spania păstrează tradiţiile româneşti şi pun pe masă bucate tradiţionale. În zona Madridului, unde trăieşte o importantă comunitate românească, sunt numeroase magazine care vând produse din ţară. Sunt însă şi români care primesc de acasă pachete cu alimente. Corespondenta Radio România Actualităţi, Annamaria Damian, a stat de vorbă cu unii dintre ei.
-: Sărbătorim Crăciunul ca la noi acasă.
Reporter: Cum este Crăciunul în Spania?
-: Nu-l simţim la fel ca în România şi îmi doresc foarte mult să petrec un Crăciun de-adevăratelea în România. Ca acasă, nu-i nicăieri.
-: Eu sunt mulţumit. Ce-mi oferă ţara asta, nu-mi oferă România, niciodată. Toată lumea vine pentru un trai mai bun, aşa că pentru asta sunt aici.
Reporter: Ce pregătiţi de Crăciun?
-: Sarmalele nu lipsesc, astea sunt tradiţionale, o friptură, bineînţeles cu produse din România.
-: Sarmale, ciorbă de burtă, salata de boeuf, prăjituri.
Reporter: Asta faceţi în fiecare an de Crăciun?
-: Da. Şi sărbătorim cu familia, cu fraţii mei, ne strângem toţi laolaltă.
-: Aici în Spania, da. Sunt de 25 de ani aici, aşa că eu, acasă, n-am mai făcut Crăciunul, de când am plecat. Am fost acuma, în decembrie, de Moş Niculae.
Reporter: Şi ce v-aţi cumpărat?
-: Pentru serbare la copil, la şcoală, chec, cornuleţe, de-ale noastre. Chiar dacă nu sunt copii români în clasă, dar măcar să ştie şi spaniolii ce este tradiţia românească.
Reporter: Crăciunul pentru românii din Spania este una din sărbătorile mari ale anului, când, dacă au pe masă ceva tradiţional, ei nu se simt atât de departe de ţara lor./eendrefy/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie