Noi evoluţii în dosarul Mineriadei

Noi evoluţii în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi alţi oficiali din acea perioadă au fost inculpaţi. Procurorii militari au anunţat că împotriva acestora s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiuni contra umanităţii.

Reporter: Diana Surdu – Procurorii militari au progresat în ancheta privind evenimentele din 13 – 15 iunie 1990, au administrat noi probe, au pus în mişcare acţiunea penală, iar 15 din persoanele cercetate în cauză au devenit din suspecţi inculpaţi. În această calitate, cei 15, printre care Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi Miron Cosma au alte drepturi procesuale, de exemplu pot lua parte la toate audierile din dosar. Procurorul militar Marian Lazăr precizează acuzaţiile aduse celor vizaţi:

Marian Lazăr: În perioada 11 – 15 iunie 1990 inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic lansat împotriva unei populaţii civile, respecvtiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au fost implicate forţe armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, precum şi un număr de peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Reporter: Anchetatorii militari notează că urmărirea penală se face în continuare faţă de alţi 18 suspecţi acuzaţi de crime împotriva umanităţii. Anul trecut, procurorul general a infirmat soluţia de închidere a acestui dosar, iar procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii, constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 13 -15 iunei 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporară şi lipsirea de libertate aproape 1000 de persoane. Anterior Parchetul General îi scotea de sub urmărire penală pe toţi suspecţii din dosarul mineriadei, motivând ca faptele nu există./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie