Ostatici din avionul deturnat în Malta au început să fie eliberaţi

Au început să fie eliberaţi ostaticii avionul libian şi vedem acum imagini în direct de pe aeroportul internaţional din Malta cu aeronava în care până de curând au fost ţinuţi ostatici 118 oameni, pasageri şi membri ai echipajului. Colega mea Ioana Ciurlea vine cu mai multe detalii:

Reporter: Bună ziua! Din informaţiile de la această oră înţelegem că operaţiunea negociatorilor din Malta a fost una cu succes. Cel puţin o parte dintre pasagerii care se aflau în acea aeronavă au fost eliberaţi şi vedem în imaginile transmise de televiziunea naţională malteză că rând pe rând oamenii coboară din acel Airbus 320. Undeva în apropiere este un autobuz care îi va prelua pe aceşti pasageri. Nu ştim însă ce se întâmplă cu membrii echipajului. Este vorba despre şapte persoane, pentru că în primă fază cei doi atacatori spuneau că se arată dispuşi să-i elibereze pe pasageri, nu însă şi pe membrii echipajului acestui zbor. Vă reamintesc, este vorba despre doi piraţi ai aerului care au reuşit să deturneze zborul intern din Libia cu acest avion în care se află 118 pasageri, ameninţând că vor arunca în aer avionul.

Realizator: Mulţumesc frumos! Urmărim în continuare ce se întâmplă pe aeroportul internaţional din Malta, acolo unde, aşa cum aţi văzut, ostaticii au început să fie eliberaţi. (…) După aprope trei ore, o parte din cei peste 100 de oameni ţinuţi ostatici în aeronava libiană deturnată pe aeroportul internaţional din Malta au scăpat de coşmar. Teroriştii au început să elibereze treptat prizonieri. Indivizii sunt înarmaţi se pare cu o grenadă şi au ameninţat că vor arunca aeronava în aer dacă autorităţile malteze nu le îndeplinesc revendicările. Ce vor exact piraţi iaerului nu este clar încă. Ioana Ciurlea vine acum cu detalii:

Reporter: Vin veşti bune din Malta. Echipele de negociatori care au fost trimise pe aeroportul de acolo au reuşit să-i convingă pe cei doi atacatori să elibereze cel puţin o parte din pasageri. De altfel, din imaginile transmise de Televiziunea naţională malteză se vede că oamenii coborau rând pe rând din acea aeronavă şi erau preluaţi de un autobuz care era în imediata apropiere a acestui avion, doar că membrii echipajului, este vorba despre şapte persoane, sunt ţinuţi în continuare captivi în acel avion. Nu se ştie cu exactitate ce îşi doresc cei doi piraţi ai aerului, dar au spus că dacă nu vor reuşi să negocieze cu autorităţile maltze vor arunca în aer respectivul avion, care executa o cursă internă în Libia, iar după ce a traversat Marea Mediterană a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Malta. Se pare că cei doi ar fi susţinători ai fostului dictator libian Gaddafi. Mai multe nu se ştie despre ei deocamdată. Autorităţile încearcă să elibereze toate persoanele care se află în acel avion. Este vorba despre 118 oameni. Cel mai probabil vor continua toată această operaţiune de salvare a oamenilor, pentru că aţi văzut, o parte dintre pasageri au reuşit să scape de coşmar, însă nu toţi au coborât din avion.

Realizator: Mulţumesc foarte mult! Urmărim în continuare ce se întâmplă pe aeroportul internaţional din Malta. Nu se ştie încă, aşa cum aţi văzut, nici cine sunt cei doi piraţi ai aerului, nici care sunt revendicările lor, nici când vor fi eliberaţi toţi ostaticii din aeronavă. Până în acest moment au fost eliberate 25 de persoane din cele 118 aflate la bord, printre care se află şi membri ai echipajului./lazard/ilapadat

DIGI 24 – 23 decembrie