PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 26 DECEMBRIE 2016 – 1 IANUARIE 2017

LUNI, 26 decembrie

* Soborul Maicii Domnului. Sf. Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)

* Serbarea Maicii Domnului. Sfinţii şi drepţii Iosif (logodnicul Preasfintei Fecioare Maria), David (profetul şi împăratul) şi Iacob (rudenia Domnului) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)

* Sf. Ştefan, primul martir (Calendarul Romano-Catolic 2016)

 Sf. Ştefan (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează evenimentul „Zile de poveste”, în perioada 26 – 29 decembrie, între orele 17:00 – 21:00, la Plaza Romania (Rotondă), Bd.Timişoara nr. 26Z. Pe copii îi aşteaptă ateliere de creaţie, spectacole de teatru de păpuşi şi actori, jocuri interactive

* Alexandra Uşurelu, Corul Patriarhiei Române, Corul Opera, Viţa de vie, şi Iris vor susţine un concert în cadrul Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei – ora 17:30

* Concert „Jazz Christmas” susţinut de Theodor Pană – vioară, Alex Răileanu – clape, Georgian Stanciu – clarinet și saxofon – ora 19:00, în saloanele restaurantului El Pato de la Grădina Icoanei

* Negrești Oaș: Tradiționalul Festival de datini și obiceuri de iarnă, eveniment ajuns la cea de-a XIX-a ediție

********

* „Boxing Day” se marchează în prima zi de după Crăciun; este o sărbătoare publică în Marea Britanie şi în majoritatea statelor membre ale Commonwealth-ului; în această zi se oferă daruri celor dragi, se ia masa cu rudele sau cu prietenii, se iese la cumpărături pentru a se profita de reducerile de preţuri

* Honolulu, Hawaii: Premierul japonez Shinzo Abe va fi primit într-o vizită istorică la Pearl Harbor de către preşedintele american,  Barack Obama ( 26 şi 27 dec.)

* Moscova: Zi de doliu naţional după accidentul aviatic de la Soci, unde şi-ai pierdut viaţa duminică, 25 decembrie, 92 de oameni, inclusiv membri ai Ansamblului Armatei Roşii, aflaţi în drum spre Siria

MARŢI, 27 decembrie

* Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)

* Sf. Ioan, Apostol şi Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2016)

* Sf. Apostoli Petru şi Pavel (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

*Programul celebrărilor de Crăciun și Anul Nou, la Catedrala Sf. Iosif, din București:

  • Sfinte Liturghii din a 2-a zi de Crăciun | Sf. Ioan -la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30
  • ora 10:30 – Sf. Liturghie solemnă cu episcopii și preoții Arhidiecezei de București, în ziua onomastică a ÎPS Ioan Robu

* „Poveste de Crăciun”, spectacol dedicat sezonului de iarna la Teatrul Coquette, inspirat din nuvela „Colind de Crăciun”, de Charles Dickens, adaptată pentru toate vârstele – ora 16:00. Iar de la ora 19:30 are loc spectacolul „Colonelul şi Păsările”

* Cornelia Tihon, Oana Sârbu, Silvia Dumitrescu şi Corul Andantino, Ştefan Hruşcă susţin un concert cu ocazia Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei – ora 18:00

* Astăzi, Muzeul Naţional Cotroceni va oferi intrare gratuită pentru tinerii până în 18 ani, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare. Vizitarea Muzeului Naţional Cotroceni se face doar în grupuri organizate însoţite de către unul dintre ghizii muzeului. Programările pentru vizitare se fac cu cel puţin 48 de ore înainte, telefonic sau online

*******

* Moscova: Reuniunea ministrului turc de externe Mevlut Cavusoglu, ministrului iranian de externe, Mohammad Javad Zarif și a ministrul rus de externe, Serghei Lavrov

MIERCURI, 28 decembrie

* Sfinţii Prunci Nevinovaţi, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2016)

* Chişinău:Moldovan National Youth Orchestra încheie seria concertelor de iarnă cu o premieră naţională – concertul „10 Cellos” – ora 19:00, la Sala cu Orgă. Concertul este susţinut de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău. Zece tineri violoncelişti din Moldova şi România vor prezenta un tablou muzical ce va cuprinde zece lucrări cu o înşiruire cronologică de peste 350 de ani, de la Albinoni la Europe. Conducerea muzicală şi moderarea concertului va fi realizată de violoncelistul Radu Croitoru. Muzicieni: Radu Croitoru, Ana Sîrbu, Horaţiu Luduşan (România), Lev Ignatiev, Igor Stahi (Sala cu Orgă), Tatiana Crîlova, Ellina Rudenco, Natalia Cuzencov, Iurii Surguciov, Irina Şolpan, Andrei Şumilo (Contrabas). Vor fi prezentate lucrări muzicale de: Barriere, Albinoni, Schrammel, Solima, Shostakovich, Europe, Offenbach, Ţurcanu

*******

* Ierusalim: Vizita premierului ucrainean,  Volodymyr Groysman, în Israel

JOI, 29 decembrie

* Sf. Apostoli Iacob şi Ioan, fiii tunetului, lăsata secului postului Crăciunului (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

VINERI, 30 decembrie

* Sf. Familie: Iisus, Maria şi Iosif (Calendarul Romano-Catolic 2016)

*Orchestra Simfonică Bucureşti susţine cea de a patra ediţie a Concertului Tradiţional de Anul Nou alături de dirijorul Jin Wang – ora 19:00,  la Sala Palatului din Bucureşti

*******

* 2006: A fost executat (prin spânzurare), la Bagdad, fostul preşedinte irakian Saddam Hussein, condamnat la moarte (de Tribunalul Penal Irakian) pentru execuţia, în anii ’80 ai secolului XX, a 148 de ţărani şiiţi; Saddam Hussein a condus ţara cu o mână de fier din 1979 până la căderea regimului, în aprilie 2003 (n. 1937) – 10 ani

SÂMBĂTĂ, 31 decembrie

* Sf. Mucenic Hermes (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)

* Sfinţii Vasile şi Grigore (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

* Pentru al patrulea an consecutiv, Palatul Parlamentului găzduieşte, în Sala Unirii, petrecerea de Revelion cu tema “Black & White” – ora 19:30

* Deva: Trupele Taxi şi Carla’s Dreams reprezintă capul de afiş al Revelionului în aer liber organizat în acest an de Primăria Deva, în centrul vechi al oraşului, alături de artiştii menţionaţi urmând să susţină recitaluri mai multe formaţii locale – ora 20:00, pe scena din Piaţa Unirii

*******

* Somalia: Urmează să aibă loc alegeri în Camera inferioară a Parlamentului

* Sudan: Alegeri în Adunarea Naţională

* Coasta de Fildeş: Alegeri în Adunarea Naţională

* Gabon: Alegeri în Adunarea Naţională

DUMINICĂ, 1 ianuarie

* Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului. Sf. Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi mama sa, Sf. Emilia (Anul Nou. Tedeum) (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

* Tăierea împrejur a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos; Sf. Vasile cel Mare. Anul Nou Civil (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică 2017)

* Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu. Anul Nou (Calendarul Romano-Catolic 2017)

* Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2017 ca „Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”

* „Ziua Aderării României la Uniunea Europeană”, declarată prin Hotărârea de Guvern 1585/8.XI.2006, pentru a marca acest eveniment de interes naţional; România a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007 – 10 ani

* Va intra în vigoare Legea rezerviştilor voluntari care prevede o perioadă de formare iniţială de aproximativ trei luni pentru acumularea cunoştinţelor de bază şi apoi o convocare anuală, în acest interval rezerviştii militari beneficiind de un stimulent financiar

* Începând cu această dată salariul minim pe economie ar urma să crească de la 1250 lei la 1450 lei/lunar

* Este introdus un impozit specific pentru persoanele juridice române care desfăşoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri şi alimentaţie publică, prin Legea nr. 170/2016

* Începând cu această dată valoarea punctului de pensie urmează să fie majorată de la 871,7 lei până la 917,5 lei

* Începând cu această dată, persoanele juridice care efectuează activități de comerț cu amănuntul ce au înregistrat o cifră de afaceri anuală mai mare de 10.000 euro, au obligația să accepte încasări cu cardurile de debit sau de credit. Măsura a fost stabilită prin Legea nr. 209/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată

* Intră în vigoare taxa pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/tonă

* Începând cu această dată, recuperatorii de credite nu vor mai putea să își desfășoare activitatea dacă nu sunt înregistrați la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) şi nu vor îndeplini o serie de condiţii clare

*******

* „Ziua Mondială a Păcii”, a fost instituită de către Papa Paul al VI-lea şi a fost proclamată de Vatican la 8 decembrie 1967; la începutul fiecărui an, cu prilejul acestei zile, Suveranul Pontif adresează un mesaj credincioşilor. Tema pentru cea de-a 50-a zi mondială a păcii este: „Non violenţa, stilul unei politici pentru pace”. NOTĂ: O altă zi dedicată păcii este marcată la 21 septembrie – „Ziua Internaţională a Păcii”, proclamată în 1981 de Naţiunile Unite

* „Ziua Revoluţiei Palestiniene”; marchează prima acţiune de rezistenţă organizată pe teritoriul Israelului, în 1965, de către organizaţia „Al-Fatah”

* Ziua Naţională a Republicii Haiti; aniversarea proclamării independenţei – 1804

* Ziua Naţională a Republicii Cuba; Ziua Victoriei Revoluţiei – 1959

* Sărbătoarea Naţională a Republicii Sudan; aniversarea proclamării independenţei – 1956

* Sărbătoarea Naţională a Republicii Slovacia; Ziua independenţei de stat – 1993. NOTĂ: Potrivit Legii constituţionale privind dispariţia RFSC, de la 1.I.1993 R. Cehă şi R. Slovacă au devenit state independente, succesoare ale fostei Cehoslovacii

* Malta preia, de la Slovacia, preşedinţia semestrială rotativă a Uniunii Europene

* Austria preia, de la Germania, preşedinţia anuală a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)

* Turcia preia, de la Serbia, preşedinţia semestrială a Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN)

*  Italia preia de la Japonia preşedinţia anuală a G7

* Portughezul Antonio Guterres, fost premier al ţării şi fost înalt comisar al ONU pentru refugiaţi, urmează să preia funcţia de secretar general al ONU, succedându-i în funcţie sud-coreeanului Ban Ki-moon

*  Seoul: Discursul de Anul Nou al liderului nord-coreean Kim Jong-Un

* Viena: Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, dirijor Gustavo Dudamel

* Scheveningen (Pays-Bas): Mii de persoane sunt așteptate pe plaja din Scheveningen, o suburbie a capitalei Ţărilor de Jos, pentru a participa la tradiționala baie de Anul Nou

* Montréal: Pe tot parcursul anului 2017 au loc ceremonii de marcare a 375 de ani de la crearea oraşului canadian

* „Anul Internaţional de Turism Durabil pentru Dezvoltare” desemnat de ONU, în scopul de a creşte contribuţia sectorului la creşterea economică şi la îmbunătăţirea socială şi a mediului

* Oraşele Aarhus din Danemarca şi Paphos din Cirpu au fost alese drept “Capitale ale Culturii Europene” pentru anul 2017. Programul „Capitală culturală europeană” a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Peste 40 de oraşe au deţinut, până în prezent, acest titlu. NOTĂ: Oraşul Sibiu (România) a fost, în anul 2007, capitală culturală europeană

* Oraşul Varna din Bulgaria este “Capitală Europeană a Tineretului” în 2017. Statutul de „Capitală Europeană a Tineretului” a fost introdus de Forumul European al Tineretului (European Youth Forum, EYF) care coordonează şi promovează acest proiect, începând în anul 2009, cu oraşul Rotterdam (Olanda), urmat de Torino (Italia) în 2010, Anvers (Belgia) în 2011, Braga (Portugalia), Maribor (Slovenia) în 2013, Salonic (Grecia) în 2014, Cluj-Napoca în 2015 şi Ganja (Azerbaidjan) în 2016

* Oraşul Essen din Germania a fost desemnat “Capitală Verde a Europei” pentru 2017. Din 2010 până în 2016 şapte oraşe au primit acest titlu: Stockholm (Suedia), Hamburg (Germania), Vitoria-Gasteiz (Spania), Nantes (Franţa), Copenhaga (Danemarca), Bristol (Anglia) şi Ljubljana (Slovenia)